Strategii de fertilizare
La prima vedere nu ar trebui să renunțăm la analizele agrochimice. Profitul maxim se obține prin utilizarea îngrășămintelor în doze optime economic calculate pe baza acestora.
Mai mult chiar, ar trebui să fie chiar obligatorii. Se evită poluarea determinată de dozele și momentele nepotrivite de aplicare a îngrăşămintelor. APIA are grijă de asta.
Dar dacă analizăm cu atenție practicile din alte țări, am putea ajunge la concluzia că uneori studiile agrochimice sunt depășite. Un grup de fermieri americani din Oklahoma a fost întrebat dacă consideră că analizele agrochimice pot mări producţia. 82% dintre ei au răspuns afirmativ, dar numai 28% dintre cei chestionați făceau analize de sol în fermele proprii. S-ar putea ca această atitudine să fie datorată faptului că de multe ori nu este o legătură semnificativă între fertilizare și nivelul recoltei. În experiențe de lungă durată ( 40 de ani) la grâu, desfășurate în Oklahoma, producţia obținută cu doza NPK de 45:20:55 a fost în 6 cazuri (15%) mai mare decât cea realizată cu o doză de azot de 2,5 ori mai mare (112:20:55).
Am putea obține și noi producţii mari și sigure fără analize agrochimice?
Probabil că nu, deoarece nu avem un sistem de consultanță competent și funcțional la nivelul întregii țări care ar putea suplini oarecum absența studiului agrochimic prin experiențe efectuate în câmp. APPR probabil va reuși în scurt timp să obțină rezultate remarcabile și în acest domeniu.
O parte dintre marii fermieri din România încearcă să răspundă singuri la această întrebare efectuând testări în fermele proprii. Uneori au reușesc, alteori nu.
Ce ar putea face un sistem de consultanță finanțat de fermieri?
În țările în care fermierii au realizat că informaţia corectă costă, dar aduce profit, au fost înființate institute tehnice sau organizații interprofesionale finanțate de către fermieri, care verifică și validează inputurile propuse de tehnologi și companii prin experiențe efectuate în câmp. Iar când rezultatele din câmp nu coincid cu cele calculate, teoriile se revizuiesc.
În Franţa, unul dintre institutele tehnice este Arvalis. Începând cu 2017, Arvalis recalculează dozele de îngrăşăminte cu azot la cultura cartofului în funcţie de bazinul de producţie și de destinația culturii. Vechiul model se baza pe date climatice din perioada 1974-1998. Dar soiurile și tehnologiile s-au schimbat. Și clima odată cu ele.
Doza recomandată de azot a crescut cu 10-35 kg N/ha, ajungând la un maxim de 300 kg N/ha și la o medie de 200 kg N/ha. Azotul trebuie aplicat în două tranșe: cel puțin 50% din doză la plantare, iar restul la 45 de zile de la răsărire. Întârzierea aplicării celei de a doua tranșe duce la pierderi de 500 kg/ha.
În Regatul Unit funcționează A&HDB (Agriculture&Horticulture Development Board – Consiliul pentru Dezvoltare în Agricultură și Horticultură). Pentru cultura cartofului organizează platforme de cercetare în ferme comerciale. Într-o astfel de fermă din sud-vestul-ul Angliei, de 1.000 ha, cu sector vegetal și zootehnic (vaci de lapte), se cultivă cartofi pe 80 ha într-o rotație de 6 ani.
În urma experiențelor efectuate în fermă, în care s-au folosit 3 doze de azot, cea mai profitabilă doză (luând în calcul cantitatea vândută și prețul obținut), s-a dovedit a fi 90 kg N/ha, comparativ cu 120 și 150 kg N/ha. La 90 kg N/ha (aplicate ca UAN și încorporate înainte de plantare), s-au obținut 59,4 t/ha, 287.000 tuberculi/ha (207 g/tubercul), cu 17,1% substanță uscată, față de 62,5 t/ha, 356.000 tuberculi/ha (176 g/tubercul), 16,4% substanță uscată la 150 kg N/ha (60 kg N/ha aplicate după răsărire). Ferma livrează cartofii însăcuiți la o rețea de magazine locale, care cere un procent ridicat de substanță uscată. De asemenea și pentru industrializare procentul de s.u. din cartofi trebuie să fie cât mai mare.
În alte experiențe s-au obținut un plus de 4,6 t/ha cartofi (61 t/ha față de 56,4 t/ha), folosindu-se o doză cu 28 kg N/ha mai mică (168 kg N/ha față de 196 kg/ha, cât a fost doza calculată). Explicația ar fi că fermierii aleg dozele cele mai mari recomandate, ca un fel de asigurare pentru obținerea producţiei dorite. Din păcate, uneori această strategie duce la fertilizare în exces, care poate diminua potențialul de producţie.
Varianta românească. De unde azotul?
Am remarcat cu toții că la producţiile foarte mari de porumb nu putem explica nivelul recoltei cu doza de azot folosită. Întotdeauna consumul specific realizat a fost mai mic decât cel calculat. De exemplu, o producţie de 20 t/ha a fost obținută cu cca. 200 kg N/ha din îngrăşăminte, pe când cantitatea totală de azot absorbită ar fi trebuit să fie cel puțin 360 kg N/ha (în funcţie de consumul specific, care variază de la 18 kg/t la 28 kg/t).
Pe de altă parte, îngrăşămintele foliare și biostimulatorii nu au nevoie de analize de sol sau plantă. Logica distribuitorilor este următoarea: există microelemente, deci trebuie aplicate îngrăşăminte cu microelemente cu orice preț. Un preț bun de altfel. În alte țări, dacă nu se observă simptome de carență, îngrăşămintele foliare cu microelemente se aplică numai dacă analizele de țesut (de obicei limbul foliar) recomandă acest lucru.
Concluzii
Nu sunt suficiente laboratoare acreditate pentru efectuarea analizelor agrochimice. Dacă acordăm credit nelimitat studiului agrochimic, primăvara, în fiecare solă ar trebui determinată cantitatea de azot mineral pe adâncimi de cel puțin 90 cm.
Metodologia de realizare a planurilor de fertilizare ar trebui revizuită. Sunt consumurile specifice la actualele cultivare mai mici?
Până când vom pune la punct procedura modernizată de utilizare a analizelor agrochimice, o fertilizare corectă se poate realiza numai în urma unor testări în câmp și transmiterii rezultatelor în mod corespunzător.