Când trebuie aplicat azotul pe solul înghețat?

Cerințele și exigențele grâului față de azot

Sunt două noțiuni care se confundă ușor.

Cerințele reprezintă consumul de elemente nutritive, iar exigențele exprimă gradul de sensibilitate la lipsa unui anumit nutrient.

Grâul nu are cerințe foarte mari față de azot, consumul specific variind de la 23 kg/ha la 35 kg/tona de seminţe, în funcţie de conținutul de proteină al boabelor.

Dacă privim lucrurile doar prin prisma consumului, putem ajunge la concluzia că în timpul iernii, nu este nevoie de îngrăşăminte cu azot, deoarece consumul este foarte mic în comparație cu cel din timpul alungirii paiului. Și de aici până la a interzice fertilizarea în timpul iernii, pe sol înghețat, acoperit cu zăpadă etc. nu a fost decât un pas, repede făcut de cei care nu cunosc particularitățile românești ale biologiei grâului. Și acest lucru în condițiile în care ni se cerea să elaborăm restricții, nu să aruncăm odată cu apa și copilul din copaie. Am renunțat la informaţii obținute în decenii de cercetare pentru a ne alinia, fără a fi obligați, la tehnologii care nu ni se potrivesc în întregime.

Iată ce scria în 1973 profesorul Bîlteanu.

Dacă cerințele grâului față de azot sunt mici, exigențele sunt mari. Insuficiența azotului în prima parte a vegetației determină reducerea numărului de frați, a suprafeței foliare, debilitarea plantelor și scăderea rezistenței la iernare.

Azotul  poate fi absorbit de plantele de grâu și în timpul iernii, cu condiția ca acestea să se afle în apropierea rădăcinilor în cantitate mare.

Deoarece azotul este ușor levigabil , primăvara timpuriu sau în ferestrele iernii poate apărea carență de azot, deoarece acesta nu se mai găsește în cantități suficiente în zona rădăcinilor. Acesta este unul din motivele pentru care uneori primăvara plantele de grâu au o culoare verde-pal. Pentru a preveni acest fenomen, azotul trebuie aplicat primăvara devreme sau chiar în timpul iernii.

1. Să luăm ca exemplu următoarea situație. Din cauza condițiilor nefavorabile, grâul a intrat în iarnă nerăsărit, parțial răsărit, înfrățit sau neînfrățit. Pentru a favoriza înfrățirea productivă, azotul trebuie aplicat iarna, chiar și pe solul înghețat.

2. Când grâul la desprimăvărare este des, azotul se aplică mai târziu.

3. Rezultatele experimentale pe cernoziom și brun-roșcat au arătat că azotul se poate administra cu același efect pe solul înghețat sau neînghețat și indiferent de grosimea stratului de zăpadă.

4. Pe alte soluri, în zone mai umede, sporuri de recoltă s-au obținut la administrarea azotului în timpul iernii, deoarece a înlocuit azotul levigat din jurul rădăcinilor.

Concluzia, care ar trebui să fie valabilă și acum, este că aplicarea azotului primăvara foarte timpuriu și în timpul iernii trebuie diferențiate pe cuprinsul țării în funcţie de soluri și de gradul  de umiditate, pentru a satisface oriunde cerințele plantelor față de azot în perioada de criptovegetație, regenerare și creștere intensă.

În Codul de bune practici agricole ediția 2015 autorii au scris: „sunt necesare o serie de precauţii atunci când se efectuează fertilizarea cu îngrăşăminte chimice: riscul este maxim când terenul este înghețat”. Așa ar trebui să și rămână: până când va fi accesibilă o nouă serie de experiențe, aplicarea azotului pe teren înghețat trebuie făcută cu precauție.

În Marea Britanie codurile se elaborează pe baza experiențelor efectuate în câmp, ținând cont de specie, soi, producţia planificată, calitatea recoltei și conținutul de azot.

Când mai avem încă o rețea de stațiuni de cercetare  care ar putea efectua acest tip de experiențe, să nu ne grăbim să legalizăm constrângeri pe care nu le înțelegem pe deplin.

De ce am scris acest articol?

Când am adoptat reglementările europene, se pare că am renunțat prea ușor la o mare parte din expertiza națională în domeniile respective.

Aparent nu am avut de ales. Am putea argumenta că atunci când ne dorim ca opinia publică (contribuabilii) din Uniunea Europeană să participe semnificativ la sprijinul financiar (subvențiile) pe care îl primesc fermierii români, suntem obligați să le respectăm cerințele, iar uneori chiar și capriciile. Aceste doleanțe, chiar dacă sunt bine intenționate,  de cele mai multe ori sunt arbitrare, ceea ce îngreunează semnificativ transpunerea lor în practică, devenind restricții fără motivații agronomice/tehnice . Interzicerea cultivării plantelor modificate genetic sau a folosirii neonicotinoidelor sunt doar două exemple.

De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, tot felul de specialiști ne-agronomi, bruiază procesul de editare al Codului de bune practici agricole, pe bază căruia se elaborează prevederile planului de acțiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole și nu se ține seama de situațiile în care anumite practici agricole sunt justificate în condițiile țării noastre.