Aceasta este o „întrebare capcană” pe care mi-a adresat-o Adrian Ciocloavă, un student, „răscolit” de un subiect asemănător de pe biletul de examen.

Primul lucru la care s-a gândit a fost acela că unele soiuri străine sunt (mai) productive (în codiții foarte favorabile de vegetație și de tehnologie) și înfrățesc mai ales primăvara. Aceste lucruri le știa din ferma condusă de mama sa în județul Olt.

Ce mai știm despre soiurile străine? Iată  câteva „amintiri” bibliografice (Săulescu și colab. 2007, INCDA 60 de ani):

1. Au fost  perioade în care soiurile străine au fost mai productive decât cele românești. Prin anii 1950-1060, soiurile românești ocupau la un moment dat sub 10% (2%) din suprafaţa cultivată cu grâu. Asta înseamnă că la vremea respectivă, germoplasma nouă, străină, era mai valoroasă decât cea veche românească.

2. Au existat și situații când germoplasma străină a fost utilizată cu succes pentru crearea unor soiuri românești, bine adaptate condițiilor locale  pedoclimatice. De exemplu, soiul Fundulea 29, creat prin selecţie din combinaţia dintre soiul rusesc Aurora și soiul american Riley 67, a ajuns să fie cultivat în anul 1988 pe circa 40% din suprafaţa semănată cu grâu din România.

3. Într-un alt caz, din combinația hibridă dintre soiul București 1 (adaptat condițiilor locale) și soiul rusesc Skorospelka 3 (timpuriu și intensiv), au fost selectate mai multe soiuri, dintre care Dacia a fost semănat  în anul 1977 pe 36% din suprafaţa cultivată cu grâu în România.

4. Până la moment dat, soiurile noi românești au fost net superioare celor străine: „dintre sutele de soiuri din întreaga lume experimentate riguros în ţara noastră în ultimul deceniu, puţine au fost competitive cu soiurile noastre şi nici unul nu s-a dovedit semnificativ superior, nici ca productivitate şi nici calitativ” (Săulescu 2004).

5. În 2016 s-a produs în România sămânţă pentru 112 soiuri străine, care a reprezentat numai 35% din cantitatea  produsă.

6. Numărul soiurilor străine testate în România fiind atât de mare, în mod sigur există acum pe piață și soiuri străine care în anumite condiții pedoclimatice aduc un profit cel puțin la fel de mare ca al soiurilor create la Fundulea, Turda, Albota, Lovrin sau Suceava. Rezultatele sunt confirmate atât în condiții experimentale cât și de producţie.

7. O explicație ar fi aceea că progresul genetic este mai mare la soiurile străine (110 kg/ha/an în Marea Britanie, față de 50-53 kg/ha/an în România), datorită diferenței foarte mari în finanțarea cercetării agricole. De unde soiurile englezești în urmă cu câteva zeci de ani erau folosite  în proporție de numai 5%-10% pentru panificație, acum se pot obține 11-12 t/ha cu 13% proteină.

Caracteristicile soiurilor străine au influențat puternic tehnologiile (încă) folosite. Soiurile intensive, foarte productive din anii 50-60,  cum a fost Bezostaia 1, aveau capacitatea mică de înfrățire, deoarece se dorea evitarea formării fraților neproductivi, a căror prezență în zonele secetoase sau în anii cu deficit hidric era foarte dăunătoare.

Frații neproductivi rămâneau verzi, aveau spice malformate care nu ajungeau la maturitate. Producţia și conținutul de proteină în boabe scădea de la tulpina principală la frații de ordinul al doilea, al treilea etc. De aceea, se dorea ca numărul de spice să fie obținut de la mai multe plante, mai puțin înfrățite. (Bîlteanu 1973).

Acum lucrurile s-au mai schimbat  Trebuie să fim conştienţi de faptul că sunt diferenţe între soiurile create pentru condiţii temperat continentale (soiurile româneşti şi cele din ţările vecine) şi cele ameliorate pentru climat umed.

Deoarece la actuale soiuri româneşti se foloseşte gena Rht1, cea care determină talia scurtă (semi-pitică) a plantelor,  există o mai bună sincronie între fraţi. Aceasta înseamnă că fraţii sunt foarte asemănători, atât ca mărime cât şi din punct de vedere calitativ, deoarece fratele principal nu mai are dominanţă apicală, aşa cum se întâmpla cu vechile soiuri româneşti de talie înaltă. (dr. Ittu, comunicare personală).

Bîlteanu (1973) a citat o clasificare a soiurilor după durata celor două faze vegetativă și generativă. În opinia sa, grânele tardivo-precoce sunt ideale, deoarece prima fază (până la alungirea paiului) are o durată mai lungă (fapt ce determină rezistență la condițiile nefavorabile din timpul iernii și favorizează înfrățirea puternică primăvara), iar faza a doua generativă are o durată scurtă. Astfel sunt evitate/scurtate perioadele de secetă și arșiță din perioada de umplere a boabelor.

Deoarece precocitatea poate reduce efectele arşiţei şi secetei, ameliorarea grâului la INCDA Fundulea a avut unul  din obiective crearea unor soiuri precoce. Acest lucru se observă foarte ușor în descrierea soiurilor. Soiul  Glosa de exemplu, este  un  soi  precoce,  puţin  mai  precoce  decât  soiul Flamura 85, care la rândul lui este cu 2-3 zile mai timpuriu la înspicat decât soiul Fundulea  4 (http://www.incda-fundulea.ro/fise/fise.html).

De aceea, pare logic ca două dintre cele mai răspândite și productive soiuri străine care îndeplinesc condițiile descrise mai sus sunt Apache (timpuriu) și Avenue (extratimpuriu).

Concluzii

Nu trebuie să căutăm un soi mai bun decât altul, ci pe cel mai potrivit pentru condițiile fiecărei exploatații. Acesta poate fi unul românesc, dar și un soi creat pentru condiții pedoclimatice asemănătoare din altă țară.

La soiurile cu o bună sincronie între frați, se pot folosi densități mai mici atunci când există condiții favorabile de înfrățire, atât toamna, cât și primăvara.

„Progresul genetic în crearea de soiuri de grâu este continuu şi accelerat, atât pe plan mondial cât şi în programele de ameliorare din ţara noastră, care fac parte din colaborări internaţionale cu cele mai avansate centre din lume. Germoplasma străină şi cea modernă românească nu se mai deosebesc ca potenţial ci mai mult prin adaptarea la condiţiile specifice în care au fost create. De aceea este recomandabil ca preferinţele pentru soiuri să nu se mai bazeze pe clişee, ci pe informarea la zi asupra celor mai recente realizări” (INCDA Fundulea).

În experiențele riguros științifice realizate  de APPR în cadrul Rețelei independente de testare și analiză în câmp, cele mai bune rezultate au fost obținute de soiurile cu germoplasma străină.

Anul acesta însă, soiurile cu germoplasmă românească, semănate la densități mai mari, s-ar putea să fie mai puțin afectate de o primăvară cu deficit hidric care ar putea îngreuna înfrățirea din primăvară a soiurilor  străine.

?