Mândria
Sfârșit de toamnă. Am ajuns la ora bilanțului în agricultură.
Și suntem foarte mândri de rezultatele de producţie obținute.
Da, dar dă bine în ochii opiniei publice dacă ne și plângem puțin că exportăm cereale. Materie primă adică. Și importăm făină și aluat înghețat. Și carne, multă carne, de toate felurile. Adică plusvaloarea altora.
Fără o strategie națională, acționează legile pieței: profită cine poate! Și cu ce poate!
Dar uităm repede acest lucru și ne alinăm „onoarea nereperată” de fermier cu rezultatele foarte bune obținute la porumb. Suntem primii în Uniunea Europeană la producţia totală, cu 14,5-15 milioane tone. Unii vorbesc chiar de 18 milioane tone. Peste „etalonul francez”, care, după estimările Institutului Arvalis va recolta în jur de 11, 8 milioane tone cu o producţie medie de 9,32 t/ha.
„Gaudeamus igitur innocentii dum sumus” ! Să ne bucurăm așadar cât timp suntem naivi! Ocupăm locul 1 în Uniunea Europeană deoarece francezii n-au motive să fie primii. Profitul nu îi lasă.
Între 2012 și 2016, conform datelor FAO, media pe 5 ani a producţiei totale de porumb din Franţa a fost de 14,93 milioane tone, cu variații de la 12,13 milioane tone în 2016 la 18,34 milioane tone în 2014. Producţia medie a fost de 8,75 t/ha. În ultimii 5 ani a fost ceva mai mare, de 9,6 t/ha.
În România s-au obținut de la 5,95 milioane tone în 2012 la 11,99 milioane tone în 2014, media pe 5 ani (2012-2016), fiind de 9,80 milioane tone. Producţia medie a fost în această perioadă de 3,82 t/ha.
Nimeni nu cred că este atât de naiv încât să-și închipuie că Franţa nu ar putea produce mai mult porumb dacă ar avea nevoie.
Prejudecăți… discriminante
Fermele de (semi)subzistență reduc puternic nivelul producţiei medii/ha.
La fel ca și fermele ecologice.
De unele vrem să scăpăm, deși sunt fermele care produc aproape întotdeauna plusvaloare (nu vând cereale ci le folosesc în micul lor „sector zootehnic”).
Pe celelalte vrem să le înmulțim. După părerea mea, nu ar trebui să primească autorizația de funcționare fermele ecologice vegetale care nu pot produce grâu panificabil (cu cel puțin 12% proteină). Dacă nu se poate fertiliza adecvat („proteina vine din sac” sau din platforma de gunoi), cultivarea ecologică a solului îi reduce fertilitatea acestuia. Fondatorii agriculturi biologice recomandau prezența obligatorie a bovinelor în fermă, chiar și numai pentru producerea bălegarului.
Un minim de onestitate
Am învățat să producem, uneori ieftin, cantități mari de cereale. Pe care le-am putea vinde fără mari probleme. La export.
Lumea vuiește însă de indignare. Chiar și unii cultivatori de cereale fac parte din corul celor care vor procesarea în țară a majorității materiilor prime agricole. De ce nu transformăm noi românii cerealele în carne, lapte, energie etc.?
Cereale avem. Cu prisosință anul acesta. Dacă se poate, fermierii ar prefera însă să transformăm cerealele în carne în alte moduri decât prin pășunatul cerealelor (și a rapiţei), de către animalele vecinilor sau ale ciobanilor aflați în trecere pe lângă parcele cu plante de grâu și orz anevoie răsărite.
Atunci când abordăm asemenea subiecte folosim persoana întâia plural. Dar ne așteptăm ca „ei” să fie cei care investesc și muncesc în zootehnie. Mai ales acum, când perspectivele pentru afacerile cu animale stau sub spectrul pestei porcine, vacii nebune și a gripei aviare.