Horia-Victor Hălmăjan Stelian Folică
Credem cu toată tăria în paradigma învățământului agronomic de la noi din țară, că nimic nu este mai practic decât o bună teorie. Și ce teorie poate fascina mai puternic pe fermierii care practică tehnologii profitabile, decât itinerarele tehnice bazate pe ideotipul plantelor cultivate.
Și pentru că nu putem să facem practică (experiențe în ferme), în loc ca extensioniști și consultanții să verifice/valideze practicile agricole pe care le folosesc, fermierii încearcă să folosească tehnologii care să modeleze componentele de producție.
Începând cu anul 1960, odată cu apariția bionicii se studiază sistemele biologice pentru a obține cunoștințe utile ființei umane. Dar există și procesul invers. Prin transpunerea unei teorii în biologie, cum ar fi definirea unui tip ideal de plantă cu caracteristici morfologice şi fiziologice condiţionate), se obține un ideotip.
Conceptul de Ideotype (sau „ideotip”) a fost introdus de C.M . Donald în 1968, lucrând asupra grâului de primăvară. (Wikipedia)
În anii 70, cercetători australieni și americani, au încercat să creeze tipul ideal de plante de grâu de primăvară cu caracteristici morfologice specifice și procese fiziologice de formare a recoltei optimizate. O astfel de plantă avea cel mai mare potențial de producţie în condiții optime de cultură.
Planta de grâu de primăvară ideală imaginată de Donald avea următoarele caracteristici:
- monoculm (o singură tulpină), scurtă, rezistentă la cădere, fără frați.
- frunze mici și puține, pentru a reduce transpirația, dar erecte, pentru a intercepta cât mai multă lumină pentru fotosinteză.
- spice mari, cu multe boabe. spice aristate, pentru că și aristele contribuie la fotosinteză.
Procesul de transformare a acestui model ideal în realitate, prin combinarea trăsăturilor morfologice, fiziologice, biochimice, este cunoscut ca Ideotype breeding (ameliorare bazată pe ideotip). (Biology Discussion)
Lectură suplimentară
Într-o anchetă desfășurată în Marea Britanie s-a observat că diferențele de producţie între ferme au fost de până la 20%, iar variația producţiei între parcelele aceleiași exploatații a fost de 15%.
De aceea, și în Romania au fost imaginate mai multe ideotipuri. Unul din ele a fost realizat în urma unui studiu efectuat în judeţul Brașov și publicat în Analele INCDA Fundulea 2004 de către Cornelia Tican. Cercetătoarea a concluzionat că ideotipul de grâu pentru condițiile din judeţul Brașov trebuie să aibă spice mari, cu multe boabe, chiar dacă pentru a se îndeplini această condiție densitatea este mai mică, iar boabele sunt și ele mai mici. De asemenea, ideotipul trebuie să se caracterizeze printr-o rezistență mare la încolțirea boabelor în spic.
Fermierii români au folosit mult timp mai ales soiuri românești de grâu de toamnă Deoarece nu aveau condiții foarte bune de înfrățire (dr. Ittu comunicare personală), se foloseau densității mari la semănat, până la 500-600 b.g./mp. La o densitate de 600 b.g. se puteau obține 600 de spice/mp, care puteau conduce la producții de 6 t/ha, un randament considerat mulțumitor. Prin anii 1988-1989, fermierii puteau fi „mustrați” de către activiști de partid zeloși (Emil Bobu, Ion Dincă „Te-leagă)” dacă densitatea la semănat nu era (foarte) apropiată de 600 b.g./mp. În vara anului 1989 lucram la ICPA și am participat la o întâlnire in aula ASAS cu Lică Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu, responsabil din partea PCR cu anumite probleme de agricultură. Informațiile pe care le căuta la ASAS erau destul de competitive. De exemplu a întrebat de ce la soia cultivată după soia în anul doi se pot obține producții mai mari.
Una din problemele abordate cu specialiștii de la Fundulea prezenți in aulă, a fost aceea că dacă se obțin producții mari, în jur de 6 t/ha dacă se seamănă 600 b.g./mp, de ce nu crește densitatea la semănat, de exemplu la 700 b.g./mp, ca să se obțină 7 t/ha, .Această idee a fost sprijinită de faptul că se considera că spicele într-o cultură bine condusă cântăreau în jur de1 gram
Uneori este adevărat. Evans (1993) menționează că în 1975 s-au obținut 8,24 t/ha cu 606 spice/mp, cu 32 boabe/spic și MMB de 39,5 g. Masa spicului a fost de 1,3-1,4 g, iar în 1980,
În 1980, producția a fost de 7,23 t/ha, cu 715 spice/mp, 27,8 boabe/spic și 36,4 g MMB și masa spicului de 1 g.
Fermierii români au folosit mult timp mai ales soiuri românești de grâu. Deoarece nu aveau condiții foarte bune de înfrățire (dr. Ittu comunicare personală), se foloseau densității mari la semănat, până la 500-600 b.g./mp.
Prin anii 1988-1989, fermierii puteau fi „mustrați” de către activiști de partid zeloși (Emil Bobu, Ion „Teleagă)” dacă densitatea la semănat nu era (foarte) apropiată de 600 b.g./mp. În vara anului 1989 lucram la ICPA și am participat vara anului 1989 lucram la ICPA și am participat la o întâlnire in aula ASAS cu Lică Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu, responsabil din partea PCR cu anumite probleme de agricultură.
Informațiile pe care le căuta la ASAS erau destul de competitive. De exemplu a întrebat de ce la soia cultivată după soia, în anul doi se pot obține producții mai mari.
Unul din subiectele abordate cu specialiștii de la Fundulea prezenți in aulă, a fost aceea că dacă se obțin producții mari, în jur de 6 t/ha când se seamănă 600 b.g./mp, de ce nu se folosesc densități mai mari, de exemplu 700 b.g./mp, ca să se obțină 7 t/ha, deoarece spicul cântărește probabil tot 1 gram.
Din echipa Fundulea făcea marte și dr. Gheorghe Ittu care i-a explicat că plantele de grâu au o capacitate de autoreglare și cu soiurile de atunci nu se puteau depăși anumite densități specifice fiecăruia dintre ele, după cum se vede din informațiile lui Hay și Walker (1992).
| Plante/mp | Spice/mp | Spice/plantă | Nr. max. frați/plantă | Mortalitatea fraților (%)
|
| 5 | 118 | 23,6 | 29 | 18,6 |
| 400 | 582 | 1,5 | 3,1 | 51,6 |
| 800 | 777 | 1 | 2,2 | 54,5 |
Observații
- În Marea Britanie în anii 80, producția de grâu a variat foarte mult, de la 3,25 t/ha la 9,56 t/ha (studiu efectuat pe soiul Huntsman).
- Mărimea recoltei este determinată de valorile celor 3 componente de producţie: numărul de spice/mp, numărul de boabe în spic și masa medie a unei seminţe (MMB/1000).
- O producţie mare, de 9,56 t/ha, a fost obținută la soiul Huntsman cu 479 spice/mp, 39 boabe/spic și un MMB de 51,2 g.
- Dintre cele 3 componente mai sus menționate, numai MMB de 50 g este greu de atins în condițiile din Romania, din cauza perioadei (mai) scurte de umplere a boabelor.
- Deocamdată, în Romania există două mari opinii divergente în ceea ce priveşte densitatea la semănat la grâu.
Realizarea plantelor monoculm, rezultate din utilizarea densităților mari (peste 700 b.g./mp) și este asemănătoare cu situația descrisă de Evans (1993). În 1980 masa unui spic este în jur de 1 g, și este determinată de 27,8 boabe/spic și de MMB de 36,4 g. Atât numărul de boabe/spic cât și MMB au valori care pot fi realizate în multe variante tehnologice în Romania.
A doua variantă constă în semănatul unui număr mai mic de b.g./mp (cca. 300), din care rezultă în jur de 600 spice/mp. Și această variantă este realizabilă (Anglia 1975 ), deoarece se pot forma 32 boabe în spic și MMB de 40 g la soiurile cultivate în țară.
Un exemplu din Anglia: o producție record de 16, 52 t/ha a fost obținută cu 330 b.g./mp, 836 spice/mp, 36 boabe/ spic (determinate în iulie) și MMB de 55,9 g. De ce este MMB atât de mare? Fermierul a semănat în 22 septembrie și a recoltat la 1 septembrie în următorul an.
Concluzia este limpede: densitatea nu este o rețetă fixă, ci un element de echilibru între potențialul soiului, condițiile climatice și nivelul tehnologic. Ideotipul ideal diferă de la o regiune la alta, dar principiul rămâne același: numărul optim de plante pe metrul pătrat este acela care maximizează numărul total de boabe și greutatea lor medie, nu doar densitatea în sine.
Rezultă că densitatea optimă trebuie corelată cu durata de vegetație, potențialul de înfrățire și regimul de apă, iar ideotipul „monoculm” nu este universal aplicabil. În condițiile pedoclimatice din România, strategia echilibrată – 450-550 b.g./mp – oferă cel mai bun compromis între stabilitatea producției și valorificarea genetică a soiurilor moderne.
Evoluția ideotipului de grâu
- Anii 1960–1980: soiuri semipitice (ex. „Piticul mexican” → baza Revoluției Verzi).
- Anii 1990–2000: accent pe rezistență la boli (rugini, făinare), toleranță la secetă și calitatea proteinelor.
- Astăzi: ideotipul se redefinește pentru:
- rezistență la secetă și stres termic;
- eficiență ridicată în utilizarea azotului (NUE);
- adaptare la semănat densități moderate (350–450 b.g./m²);
- perioada de vegetație scurta sau de coacere rapida in condiții de stres
- potențial de producție ridicat
🔬 Exemple practice
- În România: amelioratorii de la Fundulea (INCDA) au creat soiuri precum Glosa, Miranda, Izvor, care se apropie de acest ideotip (semipitice, rezistente la cădere, adaptate la secetă).
- În Franța și UK: ideotipul actual pune accent pe rezistență la boli și pe stabilitatea producției (nu doar vârfuri de 10 t/ha).
- În zone aride (Australia, Orientul Mijlociu): ideotipul favorizează maturitatea rapidă și eficiența apei.
Diferența între soiurile vechi și cele moderne
- Soiurile vechi românești (de la Fundulea și din anii ’70–’90):
- înfrățire modestă, sensibilitate mai mare la îngheț,
- de aceea se recomandau densități mai mari la semănat.
- Soiurile moderne (ex. Glosa, Izvor, Miranda, Otilia):
- au capacitate mai bună de înfrățire în condiții normale,
- sunt mai tolerante la stres (secetă, iernare),
- la semănat timpuriu sau optim pot merge și la 350–450 b.g./m², fără pierderi de producție.
✅ Concluzie practică:
La soiurile noi și la semănatul optim, se poate coborî spre 350–450 b.g./m², ceea ce economisește sămânță și reduce riscul de cădere.
Tabel comparativ: Ideotipul Donald–Duncan vs Soiuri moderne românești
| Caracter morfo-fiziologic | Ideotip Donald–Duncan (grâu de primăvară) | Soiuri moderne românești (grâu de toamnă: Glosa, Izvor, Pitar, Otilia, Delabrad, Miranda) | Observații agronomice |
| Tip de creștere | Primăvară, monoculm (fără frați) | Toamnă, policulm (2–3 frați fertili) | Ideotipul elimină competiția internă; grâul românesc compensează prin înfrățire. |
| Număr de spice/m² | 400–600 (ideal 500) | 550–700 (cu 2–3 frați fertili) | Soiurile actuale ating 600–700 spice/m² în condiții optime; compensare prin densitate. |
| Boabe/spic | 40–50 | 32–45 | Ideotipul are spic mai lung, cu spiculețe complet fertile; soiurile românești sunt mai variabile. |
| MMB | 45–55 g | 38–47 g | Grâurile românești tind spre MMB mediu pentru adaptare la stres hidric. |
| Înălțime plantă | 70–80 cm | 75–95 cm (semipitice) | Ambele evită căderea; ideotipul mai compact, cu internodii scurte. |
| Indice de recoltă (HI) | 0,50–0,55 | 0,42–0,48 | Progres genetic vizibil, dar încă sub ținta ideotipului. |
| Indice foliar (LAI la înflorire) | 3–4 | 3,5–4,5 | Soiurile moderne sunt apropiate; frunze erecte la Glosa, Miranda. |
| Unghi frunză steag (flag leaf) | 20–30° față de verticală | 25–35° | Foarte apropiate; selecția modernă urmărește arhitectura erectofilă. |
| Durata umplerii bobului | 35–45 zile | 32–40 zile | Soiurile moderne mențin perioadă suficientă în condiții moderate de stres. |
| Sistem radicular | adânc, 0–120 cm activ | 0–100 cm activ | Soiurile românești recente (Izvor, Miranda) au îmbunătățit eficiența radiculară. |
| Necesitate de vernalizare | Fără | Obligatorie | Principala diferență genetică între primăvară și toamnă. |
| Tendință la înfrățire | Scăzută (ideotip: 0 frați) | Medie–mare (2–3 frați fertili) | Înfrățirea este mecanismul principal de stabilizare a producției la grâul de toamnă. |
| Densitate optimă (b.g./m²) | 500–600 | 400–550 | Ideotipul monoculm cere densități mai mari, fiind lipsit de frați compensatori. |
| Producție potențială (t/ha) | 8–10 (irigat, monoculm) | 9–12 (soiuri noi, irigat, 200 kg N) | Soiurile românești moderne ating sau depășesc ideotipul în condiții favorabile. |
🔹 Analiză comparativă
- Ideotipul Donald–Duncan a fost o viziune de arhitectură ideală, nu o varietate reală — scopul fiind reducerea competiției între frați și maximizarea conversiei fotosintetice spre boabe.
- Soiurile moderne românești (Glosa, Izvor, Miranda) au preluat parțial principiile ideotipului (tulpini scurte, frunze erecte, HI > 0,45), dar mențin capacitatea de frățire pentru a face față variabilității climatice (toamne secetoase, ierni reci).
- Practic, grâul românesc este un „ideotip flexibil”: un compromis între monoculm și policulm, adaptat unui climat continental, cu densitate adaptivă și frățire controlată.
Surse și referințe:
- Donald C.M. (1968) – The breeding of crop ideotypes
- Hay R.K.M. & Walker A.J. (1992) – An Introduction to the Physiology of Crop Yield
- Evans L.T. (1993) – Crop Evolution, Adaptation and Yield
- Tican C. (2004) – Analele INCDA Fundulea
- Observații și date de teren – O. Siteavu, Teleorman
- INCDA Fundulea (2017–2023). Caracterizarea soiurilor de grâu de toamnă.
- Analiză și redactare: H.V. Halmajan & ChatGPT (2025)
Text realizat în colaborare directă între H.V. Hălmăjan, Stelian Folică și ChatGPT (GPT-5) — contribuții aproximativ egale la documentare, analiză și redactare.”