O altă opinie Horia-Victor Hălmăjan și Stelian Folică
Producții mari, profitabile și prietenoase cu mediul, așa cum sunt cerințele agriculturii durabile, condusă după regulamentele EU, pot fi realizate numai dacă fermierii au la dispoziție informațiile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor pe care și le propun și au capacitatea să înțeleagă recomandările care li se fac.
Mulți fermieri, amăgiți de rezultatele bune, nu foarte rare, pe care le obțin, din dorința de a împărtăși și celorlalți confrați surprizele tehnologice, afirmă că succesul pe care l-au obținut se datorează tehnologiilor ca la carte aplicate.
Noi nu avem decât cel mult o broșurică cu informații corecte în câteva domenii și nicidecum cunoștințe suficiente pentru o carte întreagă. Nu avem destule informații pentru a face performanță utilizând date experimentale. De fapt nu prea avem informații. În plus și pe cele pe care le avem nu sunt transmise corect între membrii filierelor.
Iată un exemplu. Pe la mijlocul lui ianuarie, plantele de rapiță de pe suprafețe mari aveau frunze cu „nuanțe între roz și pământiu”. Au fost emise mai multe ipoteze. Vom analiza în continuare câteva dintre ele.
Ipoteza 1: schimbarea culorii frunzelor este cauzată în primul rând, ba chiar numai, de carența de fosfor.
O altă opinie : e greu de acceptat această concluzie, deoarece există mai multe cauze (factori genetici, fiziologici sau agrochimici) care pot schimba culoarea frunzelor. Deoarece nu s-au făcut analize de sol și plantă, nu putem exclude alți factori ce pot avea influență asupra culorii frunzelor. Unii dintre acești factori ar putea fi și umătorii:
- Genetica: hibrizii pot avea gene de pigmentare diferite care determină apariția culorilor.
- Condiții de mediu: intensitatea luminii, temperatura și apa disponibilă pot afecta producția de pigment și schimbarea culorii.
- Deoarece în această toamnă/iarnă a fost mai multă lumină, s-au sintetizat antocianii, pigmenții responsabili pentru nuanțele roșii și violete ale frunzelor.
- Stresul cauzat de frig temperaturile mai scăzute pot face ca frunzele să se coloreze în violet sau roșu roșii din cauza producției de antociani, care sunt pigmenți care ajută la protejarea plantei de deteriorarea cauzată de frig.
Vremea rece poate reduce absorbția de nutrienți, provocând deficiențe care pot duce la schimbări ale culorii frunzelor.
Ar fi trebuit să fie analizate și rădăcinile, ca să vedem dacă au crescut suficient de mult pentru a putea absorbi cantitatea de nutrienți necesară unei bune dezvoltări a plantelor de rapiță.
- Disponibilitatea nutrienților: nivelul aprovizionării solului cu nutrienți în special cu azot și fosfor, determină schimbările de culoare. Și manganul poate determina apariția nuanțelor roșu-violaceu.
- Presiunea dăunătorilor și bolilor: condițiile climatice din timpul iernii pot contribui, de asemenea, la modificările culorii plantelor, în urma atacului de boli și dăunător
- Fotoperioada poate afecta în timpul iernii creșterea plantelor și a producției de pigmenți, ducând la schimbări de culoare.
- Aplicarea necorespunzătoare a dozele de îngrășăminte poate determina pierderi de producție dacă sunt prea mici sau poluarea solului și toxicitatea plantelor dacă sunt prea mari.
Dacă schimbarea culorii frunzelor ar fi determinată numai de carența de fosfor, remedierea acestui accident ar fi cea mai costisitoare variantă, adică de fertilizare „excesivă în anii următori pentru a reface rezerva de fosfor din sol .
O altă opinie (2) Carența de fosfor de regulă nu poate fi îndepărtată de către fermieri. Dacă din studiul agrochimic rezultă în urma analizelor efectuate că într-o parcelă concentrația de fosfor este de 20 ppm, nu se știe de cât superfosfat este nevoie pentru a obține 4 t/ha de semințe de rapiță.
Încercați și dumneavoastră să calculați doza de îngrășământ comercial pentru exemplul de mai sus!
Ipoteza 2. Acidifierea solurilor din România este una dintre marile probleme tehnice ale momentului. Aplicarea de azot, ani la rând, acidifiază solul.
O altă opinie : a scăzut valoarea pH cu o unitate după folosirea continuă timp de 10 ani a unor doze ridicate de azotat de amoniu, dar sunt și situații când după 20 de ani de fertilizare diversificată valoarea pH a fost cu numai 0,7 unități mai mică,
Mecanismele implicate în acidificarea solurilor:
- Nitrificare: Când îngrășămintele pe bază de amoniu (NH₄⁺) sunt aplicate pe sol, bacteriile din sol transformă amoniul în nitrat (NO₃⁻) printr-un proces numit nitrificare. Acest proces eliberează ioni de hidrogen (H⁺), care cresc aciditatea solului.
- Levigarea nitraților. Nitratul este foarte solubil în apă și poate fi îndepărtat cu ușurință din sol. Atunci când nitrații se levigă, deseori iau cu ei cationi de bază precum calciu (Ca²⁺), magneziu (Mg²⁺) și potasiu (K⁺), care ajută la neutralizarea acidității solului. Pierderea acestor cationi contribuie la acidificarea solului.
- Asimilarea amoniului c ând plantele preiau amoniu (NH₄⁺), ele eliberează ioni de hidrogen (H⁺) în sol pentru a menține echilibrul de încărcare, ceea ce contribuie și la acidificarea solului.
- Descompunerea materiei organice:în prezența azotului poate produce acizi organici, contribuind în continuare la acidificarea solului.
Aceste procese duc în mod colectiv la o scădere a pH-ului solului, făcând solul mai acid.
Ipoteza 3. Trebuie intervenit cu nitrocalcar sau cu alte produse de corectare a pH.
3.1 O altă opinie: Este o generalizare greșită.
Aplicarea azotului poate determina acidificarea solului numai dacă are loc procesul de nitrificare. De aceea, îngrășămintele fără amoniu, cum ar fi nitrații de sodiu. de calciu, de potasiu nu provoacă acidificarea.
Un alt îngrășământ care nu acidifică solul este nitrocalcarul, datorită prezenței calcarului în proporție de 6-10%. Dar nici nu mărește valoarea pH.
Foarte puțin despre pH.
pH-ul solului nu ar trebui să scadă sub 5,5, pentru a nu activa aciditatea potențială (ioni de hidrogen și de aluminiu).
În zonele cu precipitații bogate, care determină acidificarea naturală a solului prin levigarea nitraților, iar fermele performante folosesc doze mari de îngrășăminte, amendamentele (CaO) se aplică o dată la 4-5 ani, pentru menținerea valorii pH-ului.
În zonele cu mai puține precipitații, amendamentele se aplică mai rar sau mai puține, deoarece atât levigarea nitraților cât și dozele de azot sunt mai mici.
Ureea și azotatul de amoniu pot fi folosite/folosiți și pe soluri acide, deoarece așa cum se vede din informațiile prezentate de Tisdale și colab. sunt cazuri în care îngrășămintele cu azot nu au efect acidifiant.