Horia-Victor Hălmăjan, Stelian Folică
Cât timp tehnologiile erau elaborate pe baza unor experiențe realizate în stațiunile didactice ale universităților sau în institutele și stațiunile de cercetare, expresia „ca la carte” avea sens, deoarece se indicau cele mai potrivite variante tehnologice pentru anumite condiții pedoclimatice. Acum însă, majoritatea „cărților” nu mai prezintă informații validate prin experiențe ci mai ales „opinii tehnologice”, dintre care este foarte greu de ales pe cea care trebuie transpusă în practică, chiar și pentru cei care le emit, darămite pentru un fermier.
Cum fermierii nu cer de obicei informații validate în experiențe riguroase, ei le utilizează pe cele mai accesibile, ar trebui ca formula de susținere a tehnologiei alese să fie mai degrabă „ca la prima carte găsită”.
Să vedem ce informații se pot găsi despre cerințele față de sol (pH și textură la cartof.
Profesorul Velican scria în 1965 că deși cartoful preferă solurile cu un pH cuprins între 5 și 6,5, în unele țări, cele mai mari producții s-au obținut la valori ale pH de 4,6 – 5,8, iar în alte țări, solurile cu pH mai mic de 5 trebuie amendate.
Concluzia? „producția variază puțin între 4,5 și 7,5 dacă se aplică fitotehnica corespunzătoare.” Fitotehnia din 2011 (G. Morar) păstrează aceleași valori ale pH pentru intervalul de favorabilitate, în timp ce Bîlteanu (2001) îl reduce puțin, între 5 și 7,5.
Dacă se folosește fitotehnica corespunzătoare, profesorul Velican a arătat că cele mai indicate soluri sunt cele lutoase spre nisipoase, iar pe solurile nisipoase, sărace, dacă sunt bine îngrășate, se pot obține recolte bogate.
Clima are și ea un rol hotărâtor. În zonele cu precipitații bogate și vreme răcoroasă, solurile trebuie să fie cât mai ușoare, pentru a se zvânta și încălzi repede. În schimb, solurile lutoase și luto-argiloase sunt mai favorabile acolo unde temperatura mai mare și ploile mai puține stânjenesc tuberizarea pe solurile nisipoase. Solurile podzolice argilo-lutoase devin bune pentru producția cartofului dacă se adâncește stratul arabil și se menține afânat (Velican 1965).
La o concluzie asemănătoare, dar pentru sfecla de zahăr, a ajuns și profesorul Bîlteanu (2001), referindu-se la faptul că cercetătorii italieni au eliminat dificultățile determinate de textură prin scarificări adânci, de până la 55-75 cm.
Și dacă italienii pot cultiva sfecla pentru zahăr pe soluri grele, o putem face și noi, scarificând la o adâncime de 50-100 cm, lucrarea fiind urmată de o arătură adâncă de 30-35 cm (dr. I. Gherman, președintele confederației cultivatorilor de sfeclă pentru zahăr).
Pe de altă parte, profesorul Gavril Morar (2011), arată că dacă în regiunile unde se obțin cele mai mari producții de cartofi pe solurile nisipo-lutoase, recolta scade la 80-85% pe cele luto-nisipoase și la 70-75% pe cele lutoase. Probabil că ierarhiile se schimbă, odată cu condițiile pedoclimatice menționate de Velican.
În schimb, Draica și colab. (2000), consideră cartoful ca foarte pretențios la condițiile de sol, iar cele favorabile pot compensa deficiențele climatice și chiar tehnologice.
O opinie puțin diferită o au specialiștii de la International Fertilizer Asociation (IFA), o asociație internațională a producătorilor de îngrășăminte din 80 de țări, care afirmă că se pot cultiva cartofi pe o mare diversitate de soluri, dar atunci când condițiile meteorologice sunt nefavorabile, recoltarea mecanizată este mai puțin dificilă pe solurile ușoare.
În ceea ce privește pH-ul, experții IFA consideră că valoarea minimă a pH ar trebui să fie 5,5, deoarece la valori mai mici, de până la 4,8, creșterea este afectată.
Cultivarea cartofului nu este potrivită nici pe solurile bazice, deoarece este afectată calitatea peridermului.
De aceea, ținând cont de faptul că monocultura se putea practica cu rezultate un număr limitat de ani (4-5, dar acum „GAECii” interzic monocultura), IFA propune o valoare de compromis a pH pe asolament, între 6 și 7, pentru a fi destul de favorabile și celorlalte plante din rotație.
IFA avertizează că este imprudent să se aplice amendamente imediat înaintea unei culturi de cartofi, cu excepția cazurilor de aciditate extremă.
Cu toate acestea, experiențele făcute la Sâncrăieni au contrazis recomandarea IFA. Pe o solă cu pH de 5,8, s-au aplicat 900 kg de carbonat de calciu înainte de plantarea cartofului. Valoarea nouă a pH-ului a crescut la 6,5 și probabil rezultatele au fost mulțumitoare.
Concluzii
Se zice că pH-ul este unul din factorii principali care controlează disponibilitatea nutrienților, procesele microbiene și creșterea plantelor.