Pentru a îndeplini două dintre obiectivele Pactului verde european (PVE), cele referitoare la reducerea pierderilor de nutrienți cu 50% și a micșorării dozelor de îngrășăminte cu 20% până în 2030, trebuie să identificăm cât mai rapid principalele surse ale risipei de azot.
Cu 20 de ani în urmă, un înalt funcționar FAO, atrăgea atenția că există multă confuzie și idei greșite în domeniul îngrășămintelor chimice.
De aceea, trebuie să avem acces la informații obiective, bazate pe rezultate din cercetare, furnizate de toți participanții din filiera îngrășămintelor. Informațiile obținute și validate de experiențe în câmp. Și apoi prelucrate statistic. Lucru pe care ar trebui să-l facă consultanții pe care nu-i avem încă în număr suficient de mare.
Din nefericire sunt și exemple în care observăm că fermierilor români li se oferă tehnologii nevalidate pentru condițiile locale.
Unui tânăr și ambițios fermier i s-a propus de către firma la care a comandat un studiu agrochimic o tehnologie pentru 13 t/ha de porumb cu o doză de 360 kg N/ha.
Simplu și la ..(alt) obiect. Firma a folosit unul din modelele mai vechi americane: doza este egală cu necesarul de azot. Se înmulțește recolta scontată cu consumul specific. În varianta americană, datele ar fi fost următoarele: o livră de azot (cca. 0,5 kg) pentru un bușel de porumb (cca. 25,4 kg), ceea ce înseamnă că în varianta americană consumul specific este de cca. 20 kg N/tonă și un total de 260 kg/ha pentru 13 t/ha. Aceste valori sunt pe solurile cu activitate biologică intensă, eventual cu premergătoare soia. În alte condiții se folosește relația 1,2 livre pentru un bușel de boabe, adică cca. 21 kg N/tonă.
Deoarece s- a folosit consumul specific recomandat de Codul de bune practici agricole, de 27,5 kg N/t, doza recomandată a fost de aproape 360 kg N/ha.
Francezii de la Institutul Arvalis consideră că la o producție de 13 t/ha, plantele de porumb consumă 21 kg N pentru fiecare tonă de semințe recoltată și a biomasei corespunzătoare. În acest caz, necesarul de azot este de 273 kg N/ha.
Deci, pentru o producție de 13 t/ha, unor fermierilor americani li se spunea că plantele absorb în jur de 260 kg N/ha, celor francezi 273 kg N/ha, iar tânărului fermier 360 kg N/ha.
Diferența aceasta mare este cauzată de faptul că în Codul de bune practici agricole, consumul specific este de 27,5 kg N/t, adică 357,5 kg N/ha pentru 13 t/ha. Nu s-a luat în calcul azotul provenit din sol (de exemplu din mineralizarea materiei organice, care, pe solul respectiv, destul de sărac în azot, cu IN – indicele de azot de 1,8 ar fi putut fi în jur de 40 kg N/ha) . În acest caz, doza de N ar fi fost în jur de 320 kg N/ha ( 360 kg N/ha – 40 kg N/ha).
În alte țări consumul specific de fosfor este de 7,7 kg P2O5/tonă, iar cel de potasiu este de 5 kg K2O/tonă, pe când în România valorile sunt de 12,5 kg P2O5/t și 16,5 kg K2O/t.
Aceasta este situația la azotul necesar pentru o recoltă scontată Rs, de 13 t/ha. Să vedem cum arată doza de azot calculată. În cazul de față, doza este cantitatea de azot din îngrășămintele chimice aplicate la sol.
- Firma care a făcut studiul agrochimic propune 360 kg N/ha. Doză foarte mare, greșită. Greșeala a fost că a lucrat cu valoarea foarte mare a consumului specific în varianta românească și nu a ținut seama nici de N din sol. Datele sunt mai vechi, valabile la un anumit indice de recoltă, iar între timp au apărut hibrizi care folosesc mai bine azotul.
- Formula simplificată Arvalis: DN= (Rs x Cs -50)/0,8 ne duce la o doză de 279 kg N/ha.
DN – doza de azot, Rs – recolta scontată, 50 kg N/ha – oferta solului (azotul absorbit din sol, altul decât cel provenit din îngrășăminte), 0,8 coeficient de utilizare al azotului.
- DOE doza optimă economic, metodă recomandată în CBPA:
- La prețurile din 2020 – 65 bani /kg porumb și 4 lei/kg N s.a. DOE este 176 kg N/ha.
- Prin formulele de calcul ale DOE se estimează și cantitatea de azot disponibilă în sol, care este de 103 kg N/ha, deci un total de 279 kg N/ha (176 kg N/ha din îngrășăminte + 103 kg N/ha din sol). Se observă că la valorile mari ale Recoltei scontate crește aportul solului, deoarece se consideră că tehnologia pentru producții mari stimulează mineralizarea materiei organice și stimulează procesele biologice din sol ce măresc cantitatea de azot.
Concluzii. Fermierilor din Regatul Unit li se recomandă să apeleze numai la consultanți acreditați anual de către o organizație a consultanților din „agrochimie”. În mod obligatoriu, consultanții trebuie să prezinte clienților fermieri o tehnologie validată, folosită cu succes de alți agricultori. Dacă este cazul, după analiza primei variante, pot fi propuse și alte soluții.
Dacă datele ar fi verificate în câmp, probabil s-ar obține valori diferite la consumurile specifice și implicit la necesarul de azot, putând astfel participa la micșorarea dozelor de azot. Cu cât, rămâne de văzut.
Despre testele făcute la sol pentru corectarea dozelor, într-o postare viitoare.