Vintilă și colab. au publicat o lucrare în 1989 intitulată „Metodologia de stabilire a dozei de azot care se aplică primăvara în funcție de rezerva de azot mineral din profilul solului”.
Ce este azotul mineral aflat pe profilul solului?
Când se aplică tehnologii intensive, pe profilul solului se poate găsi azot mineral, provenit din azotul rezidual (aplicat la planta premergătoare și care nu a fost utilizat de către aceasta), azotul aplicat prin îngrășăminte chimice și naturale și cel provenit din mineralizarea materiei organice din sol.
Plantele absorb azotul din zona radiculară, care poate ajunge la 90 cm la grâu pe solurile profunde(cernoziomuri) și 60 cm pe cele cu orizont argiloiluvial (brun-roșcate).
Una din concluziile broșurii de 20 de pagini scrise pentru instruirea cadrelor din agricultură este următoarea: „este unanim recunoscută necesitatea corectării dozelor de azot în funcție de azotul mineral aflat pe profilul solului, dar și dificultățile de interpretare a acestui aport.”
Deoarece a fost dificil de interpretat acest aport, nu se folosește în determinarea dozei de azot. Iar pierderea este mare. Dacă am folosi acest aport de azot, am putea îndeplini una din cerințele Pactului verde european, cea referitoare la reducerea pierderilor de azot.
Autorii susțin că această corectare a dozelor de azot în funcție de azotul mineral aflat pe profilul solului poate reduce până la dispariție riscul de poluare a solului, a plantelor și a apelor de suprafață cu nitrați.”
După cum este specificat în diferite documente ale UE, se întrevede o nevoie urgentă de a reduce dependența de pesticide,…și de a reduce fertilizarea excesivă.
Să nu ne amăgim cu faptul că dacă la noi dozele de pesticide (600-700 g/ha în 2019 ) și de îngrășăminte cu azot (50 kg N/ha în 2019) sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, am putea fi scutiți, cel puțin parțial, de efortul de diminuare a poluării cu inputurile mai sus menționate.
Reducerea poluării trebuie făcută la nivelul fiecărei parcele. Chiar dacă se folosesc inputuri în cantități mici, dacă există pierderi de nutrienți, ele trebuie reduse cu cel puțin 50%, chiar eliminate, dacă se poate, indiferent dacă sunt zeci sau numai câteva kg/ha.
Reducerea fertilizării excesive și a pierderilor de azot se poate face prin mai multe căi, dar una din cele mai importante, menționată de Borlan și colab. 1994, este „asigurarea efectivă cu azot asimilabil a culturilor în fiecare moment al perioadei de vegetație, dar în mod special la finele iernii,” pentru grâu și începutul primăverii pentru porumb. Acest lucru se face (conform Vintilă și colab. 1989), determinând conținuturile de azot din nitrați și din amoniu în profilul solului pe o adâncime de până la 1 m.
Problemele care apar aici sunt destul de complicate. Nu putem face analizele iarna-primăvara pe cca. 4,5 milioane ha de grâu și de porumb. Și nici nu se pot lua probe de până la 1 m.
Dar în multe țări acest lucru se face deja, pentru unele culturi, cum ar fi cele cu înrădăcinare puternică, precum sfecla pentru zahăr sau floarea-soarelui, chiar la adâncim mai mari, de 1,2 m; 1,5 m și 1,8 m.
La ora actuală în România se folosește o metodologie care prevede recoltarea probelor de sol de pe adâncimea de 20 cm. Așadar, adio tehnici de fertilizare precise, dacă nu avem câteva metode de analiză corecte a azotului din sol.
Deocamdată nimeni nu pare îngrijorat de acest fapt. Ar trebui să adaptăm unul din sistemele existente în UE, care a rezolvat problema determinării azotului pe profilul de sol prin modelare, rețea de monitorizare pentru fiecare tip de sol etc.
Vintilă și colab. 1989 afirmă că azotul mineral de pe profilul de sol, aflat la adâncimi de până la 90 cm poate fi folosit de plantele de grâu la fel de eficient ca și cel aplicat la suprafață. Deoarece azotul de la adâncime este absorbit mai târziu, poate avea un efect pozitiv asupra conținutului de proteină din grâu.
În lunile ianuarie-martie se iau probe de sol de pe adâncimea 0-30, 30-60, 60-90 pentru cerealele păioase și în martie – aprilie pentru culturile de primăvară. Adâncimea de recoltare este mai mare pe solurile profunde și până la 60 cm pe solurile cu orizont argiloiluvial.
În experiențele descrise de Vintilă și colab. 1989, doza de azot recomandată de analizele agrochimice, aceleași care se fac și acum la noi, a putut fi redusă, după determinarea azotului de pe profilul solului, cu 104 kg N/ha pe un cernoziom și cu 42 kg N/ha pe un sol brun luvic.
Concluzii
Putem reduce pierderile de azot și micșora dozele fără probleme, dacă am aplica o strategie recomandată încă de acum 30 de ani. Dar nu o facem. De ce?