Aceasta ar trebui să fie din păcate deviza rețelelor de „informare agricolă”.
Acest mijloc de informare și dezinformare în același timp, funcționează, mai ales, pe baza experienței participanților.
Cei care cer ajutorul pentru problemele pe care le au, nu apelează la cunoștințe teoretice, ci la cele rezultate din experiențele internauților. Pe ei nu-i interesează ce scrie în eticheta produsului, ci dacă există excepții observate de cei întrebați, pentru un anumit „bioagresor” (să zicem o specie de buruieni sau de dăunător) care pot fi controlate cu produsul respectiv.
Până la un punct, această atitudine este îndreptățită. Etichetele au cele mai restrictive recomandări, pentru a nu fi acuzată compania producătoare de eventualele pierderi care pot apărea la utilizarea produsului.
În țările unde există consultanți profesioniști, specializați în domenii stricte (de exemplu în protecția plantelor), aceștia pot da recomandări care se abat de la etichetele produselor folosite (se combină produse, se reduc dozele cu 50-75% etc.).
Uneori chiar angajații distribuitorilor încurajau nerespectarea recomandărilor din etichete, pentru a stimula vânzarea produselor, dând sfaturi parțial corecte, dar uneori contrare celor înscrise în etichete. De exemplu, la anumite culturi nu se pot amesteca erbicidele împotriva dicotilelor cu graminicidele, pentru că se stimulează fenomenele de fitotoxicitate apărute la erbicidare. Deoarece condițiile de stres care afectează plantele de cultură la aplicarea simultană a celor două tipuri de erbicide apar foarte rar, în cele mai multe cazuri nu sunt pierderi de producție dacă se aplică împreună.
Sunt însă situații când oricâtă voință sau timp ar avea, fermierii autodidacți nu pot rezolva unele probleme ce apar, pentru că, experiența lor sau a „ prietenilor” nu este suficientă.
Cineva postează o fotografie și întreabă de ce un vânticel normal de vară a frânt plantele de floarea-soarelui.
Întâi s-a discutat despre rezistența hibrizilor. Apoi vina a trecut asupra azotului aplicat în doze prea mari, la floarea-soarelui sau la premergătoare.
Vorbind din experiența proprie, căderea și frângerea plantelor de floarea-soarelui au apărut la plantele fertilizate excesiv cu azot, dar și la plantele la care fertilizarea s-a făcut respectând dozele recomandate. Printre alți factori și rotația scurtă ar putea fi de vină. Ca și bolile de altfel, pe care nu le-au remarcat fermierii. Nici asolamentul zonei (prezența unor culturi infectate ce aparțin vecinilor în apropierea plantelor frânte), nu poate fi exclus. Bineînțeles și densitatea prea mare poate fi incriminată.
Să zicem că frângerea plantelor și căderea lor a fost favorizată de creșterea exagerată a tulpinilor determinată de fertilizarea care a mărit producția cu 300-800 kg/ha.
Un fermier autodidact a fertilizat cu 90-110 kg N/ha pentru o producție de 2,5-3 t/ha, cu 90-100 kg P2O5/ha și 140-170 kg K2O/ha, conform Borlan și colab. 199).
Fermierilor francezi li se recomandă de către institutul tehnic Terres Inovia să aplice între 0-60 kg P2O5/ha și 0-60 kg K2O/ha, deoarece floarea-soarelui are cerințe mici față de fosfor și mijlocii față de potasiu.
Fermierii francezi fertilizează floarea-soarelui în funcție de cantitatea de azot rezidual (mineral), care se găsește în sol pe adâncimea 0-120 cm.
La o cantitate de 30 kg N/ha de azot rezidual din sol, pentru a obține o producție de 3,5 t/ha ei aplică 80-100 kg N/ha.
| Azotul rezidual din sol la semănat |
30 kg N/ha |
80-100 kg N/ha |
|
60 kg N/ha |
40-80 kg N/ha |
|
|
90 kg N/ha |
Sub 40 kg N/ha |
Dar atenție! Cantitatea de azot mineral se măsoară până la adâncimea de 120 cm, deoarece azotul este foarte mobil, iar ploile îl pot leviga până la adâncimi mari pe solurile permeabile . Bineînțeles că primăvara nu se pot face toate analizele până la 120 cm adâncime la floarea-soarelui și porumb. De aceea, fermieri folosesc fie datele din parcelele rețelelor de referință, fie folosesc aplicații care simulează fertilizarea azotului.
Concluzii
Un fermier român care face analize agrochimice obișnuite, cu recoltarea standard a probelor de sol de până la 30 cm adâncime, va fertiliza să zicem cu 100 kg N/ha, pentru a obține 3,5 t/ha, pe un sol cu puțin azot mineral (30 kg N/ha) înainte de semănat.
Dacă presupunem că această cantitate mică de azot este cauzată de levigare, ne putem aștepta ca pe adâncimea de 30-120 cm să mai fie cantități mari de azot rezidual, să zicem încă 90 kg N/ha.
Anul acesta au fost condiții favorabile de mineralizare (temperaturi ridicate și umiditate) a materiei organice în sol. De aici s-au mai adăugat câteva zeci de kilograme de azot la azotul rezidual.
Așadar, cu 30 kg N rezidual/ha existente la semănat + 100 kg N/ha aplicate prin îngrășăminte chimice și 60 kg N/ha provenite din mineralizarea materiei organice, 190 kg N/ha ar putea sensibiliza plantele de floarea-soarelui la cădere și frângere.
Oricât ar fi de harnici și de instruiți prin forțe proprii, fermierii nu pot afla toate informațiile de care au nevoie pentru a obține profitul maxim. De aceea au nevoie de consultanți!