Codul de Bune Practici Agricole (CBPA) ar trebui să fie un instrument esențial în informarea fermierilor despre modurile în care se poate obține un profit rezonabil, reducând semnificativ poluarea determinată de utilizarea greșită a unor practici agricole.
Când însă li se cere fermierilor să accepte modificări importante ale tehnologiilor folosite de ei până acum, fără a li se da explicații, se creează o stare de nemulțumire și de neîncredere în obligațiile ce le revin.
Să luăm un exemplu.
Codul de bune practici este un nume inspirat. Are ca obiectiv protejarea unor efecte asupra mediului ușor de cuantificat (cantitatea de nitrați în apă), prin aplicarea unor constrângeri asupra cauzelor (reducerea dozei).
Agrochimiștii români ai secolului trecut erau însă interesați de cunoașterea profundă a cauzelor agrochimice care ar fi putut avea efecte nedorite asupra mediului
Tratatul „Fertilitatea și fertilizarea solurilor (Compendiu de agrochimie)”, coordonat de Zenoviu Borlan, figură emblematică alături de Cristian Hera a agrochimiei românești, se dovedește a fi un Cod mai util decât culegerea de informații (CBPA nu are bibliografie), care are acest nume. Poluarea apelor freatice și de suprafață cu nitrați proveniți din surse agricole are loc când se pierde azotul din sol.
Iată la ce concluzii au ajuns răsfoind capitolul 3 „Azotul organic și compușii minerali ai azotului din sol”.
În subcapitolul 3.5. al compendiului sunt informații despre azotul aportat în sol care se pierde definitiv din stratul arat. Pentru CBPA prezintă importanță numai de acea parte din azotul aplicat care ajunge în apa freatică prin levigare la adâncimi mai mari de 1 m, pe terenuri plane și din soluri permeabile pentru apă.
Cu uimire aflăm din Compendiu că:
- Pierderile de azot nitric prin levigare sunt în condițiile țării noastre apropiate cantitativ de valoarea aporturilor de azot cu precipitațiile, adică 6-12 kg N/ha. Această cantitate de N poate compensa pierderile de azot prin levigare și denitrificare.
- În condițiile din România, nitrații pot ajunge la adâncimi mai mari de 1 m când pe un sol saturat cu apă (peste 200 mm din ploi), cad în perioada de toamnă – iarnă minimum 200 mm pe soluri nisipoase, 300 mm pe solurile lutoase și 400 mm pe solurile argiloase. Deci, dacă plouă mai mult de 400 mm din septembrie în martie, pot ajunge 10 kg N/ha în pânza freatică.
- Pentru a evita pierderile de azot din nitrați și uree prin spălare de pe suprafața solului înghețat, acoperit cu zăpadă, nu se recomandă fertilizarea cu respectivele forme de azot pe terenurile în pantă
CBPA: „Pierderile de azot sub formă de nitraţi, cu scurgerile de suprafaţă şi cu apele de percolare, sunt principalul agent de poluare difuză a mediului acvatic, provenit din activităţi agricole!”
Concluzii: Pericolul de levigare a nitraților când se aplică iarna pe zăpadă și sol înghețat există numai pe terenurile în pantă. Pe solurile plane, pericolul este mic.
S-ar putea ca acum să fie valabile alte valori ale cantității de azot levigate. Dar exprimările de genul Astfel de pierderi pot fi de ordinul mai multor kg de N/ha/an, în funcţie de numeroși factori care controlează nivelul de nitraţi prezenţi în sol şi intensitatea fenomenelor de scurgere şi levigare”, nu încurajează fermierii să respecte Codul de bune practici agricole.