Din experiența americană
Un specialist Pioneer din statul Minnesota (SUA), atrage atenția cultivatorilor de porumb, exemplificând cu situația din zona respectivă, că precipitațiile abundente din ultima perioadă, între 75 -150 mm, au provocat pierderea unor cantități importante de azot, prin denitrificare. El propune fermierilor să reflecteze dacă este sau nu nevoie în aceste condiții de o fertilizare suplimentară de cca. 70 kg N/ha.
Nu este neapărat nevoie să se facă pe toată suprafața parcelei, ci se poate aplica în zonele, unde platele au avut de suferit foto.
Carență de N provenită din denitrificare
Cei care au prevăzut fertilizarea localizată în vegetație și nu au făcut-o încă, sunt sfătuiți să se gândească la o eventuală mărire suplimentară de azot, deși pierderile mai mari de azot au fost acolo unde este o concentrație mai mare de nitrați în soluția solului, deci acolo unde azotul a fost administrat în cantități mai mari înainte de ploi.
În statele „umede” cum este Mississippi (peste 1200 mm anual), se evită pierderile de azot prin aplicarea lui în cantități mici (10-20% din totalul dozei) la începutul perioadei de vegetație (plantele au 10-15 cm înălțime), când cerințele porumbului sunt mici.
Când plantele au 20-45 cm, se aplică fracționat cantități mari de azot prin împrăștiere sau localizat, până înainte de apariția panicului (prin fertirigare, inclusiv prin picurare).
O practică des întâlnită în regiunile ploioase, cum sunt în Mississippi, este utilizarea ureei granulate prin aplicarea localizată sau prin împrăștiere (în 4-6 fracții), deoarece ploile dese încorporează ureea și se evită volatilizarea. Totuși, pentru a evita apariția arsurilor pe frunze, nu se recomandă aplicarea unor fracții mai mari de 170 kg uree/ha la plantele de porumb cu înălțimea de peste 90 cm .
Cum se pierde azotul când plouă (prea) mult?
Azotul din terenurile agricole se poate pierde prin 3 fenomene principale: levigare, („spălarea” nitraților din stratul arabil), volatilizarea amoniacului și denitrificare.
Denitrificarea este un proces biochimic prin care diferite specii de bacterii anaerobe folosesc oxigenul din nitrați și apoi nitriți eliberând azotul sub formă de azot molecular sau oxizi de azot.
Pierderile de azot asimilabil prin denitrificare au loc cu consum de energie. De aceea ele sunt mai mari pe solurile fertile, deoarece materia organică este sursa de energie chimică necesară desfășurării denitrificării. Și conținutul de argilă favorizează denitrificarea, pentru că îngreunează pătrunderea aerului în sol, ceea ce creează condiții de anaerobioză.
Denitrificarea are loc atunci când cantitatea de apă depășește capacitatea de reținere a solului, iar temperatura solului stimulează activitatea microbiană (10-25 oC/35 oC).
Concluzii
Pierderile de azot prin denitrificare sunt influențate de concentrația nitraților din soluția solului, care depinde de gradul de tasare a solului şi de mărimea dozei de îngrășăminte cu azot aplicată.
În condițiile pedoclimatice din Statele Unite, scăderea producției cauzate de pierderea azotului prin denitrificare, poate fi recuperată printr-o fertilizare suplimentară ce variază în funcție de condițiile locale, de la 50-70 kg N/ha.
Borlan și colab. 1994, au estimat că se pot pierde prin denitrificare până la 20-25% din N calculat în urma analizelor agrochimice.
Dacă nu s-au făcut analizele, se pot aplica 20-25 kg N/ha, când solul este reavăn, iar la plantele de porumb au apărut simptome ale excesului de umiditate.
Ureea granulată, cel mai utilizat îngrășământ cu azot se poate aplica prin împrăștiere în zonele umede, folosind un inhibitor de urează de tip NBPT, cum ar fi N-Lock Max și alte produse cu efect verificat .
Uree aplicată la porumb prin împrăștiere