Schimbările climatice și hibrizii adaptați condițiilor locale
Până nu de mult, credeam că adaptarea la condițiile climatice locale este unul din principalele atuuri ale hibrizilor de porumb creați în România. Mai ales că, numeroşi specialişti străini care ne-au vizitat, au afirmat că ne aflăm într-o zonă propice mai degrabă sorgului decât porumbului (Sarca și colab. 2007). La un volum anual de precpitații de 600 mm pe an în Statele Unite se irigă sau se cultivă sorg. Lucrurile nu stau tocmai așa. În Statele Unite sorgul este preferat numai acolo unde producţia de porumb este mai mică de 5 t/ha.
Cert este că generația de aur a ameliorării porumbului în România (Sarca, Cosmin, Ciocăzanu, Bica, Antohe și alți 11 cercetători), au creat 82 de hibrizi cu potențial mare de producție, sporul genetic variind în funcție de perioadă, între 83 și 105 kg/ha/an. De remarcat faptul că progresul genetic în ultimii 60 de ani în Franța a fost în jur de 100 kg/ha/an, iar în Statele Unite a variat între 100-140 kg/ha/an.
Sarca și colab. 2007, au atras atenția asupra faptului că numai 28-50% din progresele realizate în cercetare erau valorificate în producție.
De aceea, nu este de mirare că „pachetele semințe-tehnologie” propuse de companiile multinaționale au eliminat de pe piață o parte însemnată din hibrizii autohtoni.
Cu excepția hibridului Olt, care ocupă în continuare un loc pe podiumul vânzărilor (locul 2-3 în fiecare an), hibrizii creați la ICCPT Fundulea au fost înlocuiți de hibrizii unor multinaționale. Și pentru că nu degeaba companiile de semințe se numesc multinaționale, unora dintre hibrizi nu li se poate spune „străini”, fiind creați, ameliorați, testați, pentru condițiile din România.
Având încredere (prea) mare în hibrizii „românești”, nu am fost atenți la „concurență”. Liniștiți că nu avem rivali la hibrizii toleranți la stresul hidric, am neglijat tehnologia.
Și totuși au fost specialiști care au remarcat potențialul de producție, cel puțin similar, al unor hibrizi Pioneer prezenți în anii 80 în România.
Bîlteanu (2003) citează o experiență (1981-1984) efectuată la Valu lui Traian, în care hibridul P3978, FAO 250-300, a realizat producții medii cuprinse între 11,9 t/ha și 9,14 t/ha, în funcție de epoca de semănat. Tianu și colab. 1984, citați tot de Bîlteanu 2003, în condiții de irigare au obținut cu același hibrid o producție medie de 10,9 t/ha, cu o densitate medie de 72.000 pl./ha în 5 stațiuni. Am putea spune că această situație este una ideală, întâlnită la hibrizii Optimum AQUAmax. La neirigat, acești hibrizi valorifică foarte bine condițiile favorabile. Când s-a semănat la 7,5 oC la 5 cm în sol în 25 martie, s-a obținut cea mai mare producție, de 11,8 t/ha. Când s-a întârziat semănatul până în 6 mai, producția a scăzut cu 23%, la 9,14 t/ha.
O posibilă explicație
Când se întârzie semănatul, sub presiunea temperaturilor în creștere (grade utile), plantele de la hibrizii timpurii parcurg mult mai rapid fenofazele în care se inițiază elementele de producție: numărul de rânduri pe știulete, numărul de boabe/rând, MMB, acestea având, din acest motiv, valori mai mici. Unii fermieri nu sunt foarte încântați când se formează multe rânduri/știulete, (20 de exemplu), deoarece MH (masa hectolitrică este mai mică).
De remarcat faptul că în partea centrală a Dakotei de Nord unde plouă anual în medie 402 mm, hibridul a obținut 7,5 t/ha la o densitate de 42.000 pl./ha la neirigat și 8,8 t/ha cu 60.000 pl./ha la irigat în aceeași perioadă de timp (începutul anilor 80) .
Concluzii
Se pare că se exagerează cu importanța hibrizilor adaptați condițiilor locale de climă. Cei mai noi hibrizi ameliorați pentru producții ridicate au în zestrea lor genetică și toleranța la stres hidric. Sistemul radicular foarte dezvoltat al hibrizilor Optimum AQUAmax, puternic susținut de elemente tehnologice specifice contracarării efectelor stresului hidric, permite absorbția optimă a apei din sol, astfel încât nu au fost diferențe mari între variantele irigate și neirigate din exemplul de mai sus. În condițiile în care se manifestă din ce în ce mai frecvent microzonarea precipitațiilor, când regimul hidric este complet diferit chiar între parcele învecinate (dr. Elena Mateescu, director ANM), este nevoie de hibrizi de tipul Optimum AQUAmax, care „joacă la două capete” și își depășesc concurența, reglându-și transpirația pentru a produce maximul posibil de materie uscată, atât în condiții de stres hidric cât și în condiții favorabile.