Cu câteva săptămâni în urmă, Adrian Oprea, un tânăr tehnolog de la SC Agronatura GECO SRL din Urlați, împreună cu Octavian Chirițoiu și Claudiu Vasile mi-au arătat câteva parcele semănate cu soiul de grâu Klima, de la RWA.
Producţiile obținute au variat de la 1.500 kg/ha la 7300 kg/ha, diferențele fiind date în primul rând de capacitatea de înmagazinare a apei în sol. Pe brancioguri, producţia a fost bineînțeles, cea mai mică.
Înălțimea plantelor pe unele sole a fost foarte mică, de cca. 30 cm. Spicele și ele mici, aveau numai câte 7-11 boabe.
În marginea solei respective, o fâșie semănată cu un soi românesc, avea plante cu înălțimea tulpinii dublă, ca și numărul de boabe și producţia.
Soiul Klima are o talie mică, de cca. 60 cm. În condițiile generalizate de secetă din acest an, producţia de paie la orzul din Regatul Unit a scăzut în unele regiuni cu 30 -40%. Și în parcela respectivă s-a manifestat parțial, foarte probabil și acest fenomen.
O altă posibilă explicație ar putea fi următoarea. Soiurile de grâu din vestul Europei (nu știu cât de bine se încadrează însă Klima în această categorie, fiind soi ameliorat pentru centrul Europei), sunt create pentru a valorifica foarte bine lumina zilelor lungi din perioada de vegetație. În Regatul Unit, producţiile mari se obțin uneori cu o foarte lungă perioadă de vegetație, de 340 de zile (semănatul efectuat la mijlocul lui septembrie, iar recoltarea se face la începutul aceleiași luni în anul următor. Din acest motiv, soiurile respective sunt dependente de fotoperioadă și își reiau creșterea primăvara când lungimea zilei atinge o anumită valoare.
Soiurile românești neavând această oportunitate climatică de a beneficia de veri lungi și răcoroase, nu sunt dependente de fotoperioadă și își reiau creșterea când temperatura o permite. În acest an soiurile românești au fost favorizate de acest fapt, înălțimea lor având mai puțin de suferit, deoarece au crescut mai mult până la apariția stresului hidric.
Câteva comentarii despre producţiii de grâu obținute în ferme din Noua Zeelandă, Regatul Unit și România.
De ce Noua Zeelandă? Cinci din cele șapte recorduri mondiale de producţie la grâu consemnate de Guinnes Book of Records între 1981 – 14 t/ha (Scoția), 2020- 17,4 t/ha (Noua Zeelandă), au fost obținute la antipozi.
Noua Zeelandă: 41.411 ha cultivate cu grâu în 2018 cu o medie de 8.960 kg/ha. Media grâului irigat (200-250 mm) este de 12 t/ha.
Regatul Unit: 1,715 milioane ha semănate cu grâu, 7.775 kg/ha producţie medie, cca. 600 mm precipitații în zona unde a fost obținută o producţie de 16,5 t/ha.
Cea mai mare producţie de grâu validată de Guinnes Book of Records în Regatul Unit a fost de 16,5 t/ha, în două cazuri, separate de o diferență de numai 20 kg/ha.
La recoltarea parcelelor cu producţii în jur de 15 t/ha, care se obțin din ce în ce mai des, atât în Noua Zeelandă cât și în Regatul Unit, combinele înregistrează vetre cu producţii de peste 20-23 t/ha. Deci se poate și mai mult!
Se pot obține recorduri și în sistemele minimum tillage, fără arătură, folosind mașini pentru semănatul simplificat, cum ar fi Horsch Pronto.
Aceleași condiții climatice în Regatul Unit și la antipozi: în jur de 600 mm precipitații, cu primăveri și veri răcoroase. Iată așadar, că nu nivelul precipitațiilor, deși este primul motiv invocat când explicăm explicăm neputința ecologică de a obține recolte mari ide grâu, este factorul care ne limitează potențialul de producţie, ci temperaturile din timpul verii, care nu depășesc în Noua Zeelandă 30 oC.
Scurta vară fierbinte este se pare cauza principală a mai modestelor noastre recolte.
Componentele de producţie
Nu am găsit informaţii despre valorile componentelor de producţie în ferma din Noua Zeelandă, cu excepția faptului că au răsărit 110 plante/mp, folosindu-se 65 kg/ha. Adi Ognean ne-a comunicat că in sola din Noua Zeelanda, pe care s-a obtinut recordul mondial , au fost 126 plante rasarite si 1260 spice la recotat. Ceea ce înseamnă un spic de 1,38 g la fiecare din cei 9 frați + tulpina principală.
Dar pentru a reuși producţii mari pornind de la densității mici, trebuie să irige. Dacă irigă, trebuie să mărească numărul de fungicide aplicate. Pe solele irigate, se aplică un al patrulea fungicid la două săptămâni după înflorire, pentru a proteja umplerea boabelor în ultima parte. Ultimele două fungicide conțin strobilurine, pentru a prelungi activitatea fotosintetică (stay green),
Zadarnicele chinuri ale recordurilor ratate
Să nu ne închipuim însă că în Regatul Unit este ușor de bătut recorduri.
În Regatul Unit producţii de peste 15 t/ha s-au obținut cu o cantitate de sămânţă de 185 kg/ha.
Pentru a obține 800 de spice/mp, trebuie semănat până în 20 septembrie, lucru care nu poate fi realizat în toamnele umede.
În Anglia nu se manifestă foarte des stresul hidric, dar un surplus de 50-60 mm poate determina apariția unor frați în plus, a căror densitate, în jur de 900 spice/mp nu favorizează în mod automat producţia. Masa boabelor în spic poate depăși 2 g.
În Noua Zeelandă rotația este de 6 ani, perioadă în care se aplică în funcţie de caz, amendamente, fosfor și potasiu în doze variabile.
Deoarece azotul rezidual din sol era în cantități mari, de 100 kg N/ha, la mijlocul toamnei (sfârşitul lunii aprilie), nu a fost nevoie de fertilizare de toamnă cu acest element nutritiv. Aproximativ 40-50 kg N/ha asimilabil era disponibil în sol primăvara (septembrie).
Doza de 258 kg N/ha a completat cantitatea de azot găsită în sol, astfel încât tona de grâu a fost obținută cu un consum specific de 22 kg N/tonă. Bineînțeles, la acest consum specific, nu poate fi decât grâu furajer.
Superfosfatul l-a aplicat toamna, iar azotul primăvara, în 3 fracții sub formă de uree. Potasiul a fost aplicat sub formă de sulfat de potasiu, deoarece a fost singura soluție tehnologică pentru ca sulful să fie distribuit uniform pe lățimi de 32 m, cu mașinile pe care le au la ora actuală.
Aplicarea unor cocteiluri de microelemente a fost făcută pe baza analizelor de țesut vegetal efectuate de către firma Yara.
În România se poate observa uneori că inputurilor li se acordă o importanță mai mare în realizarea producţiei, de multe ori fără a se ține seama de analize.
Doza de azot depinde de textura solului și de producţia planificată. Solul din Anglia este argilos, de aceea doza a fost mai mare, de 310 -350 kg N/ha, față de 258 kg N/ha în Noua Zeelandă. A fost luat în calcul și azotul rezidual din sol, aflat la adâncimi mai mari decât cea a stratului arabil. La Urlați, cu 176 kg N/ha s-au obținut de la 1500 la 7300 kg/ha. Cu observația că cei 600 mm de precipitații găsesc cu greu drumul spre solele societății, speriați de numărul excesiv de rachete antigrindină.