O categorie cu totul aparte de distribuitori de informaţii o constituie departamentele de extensie de la marile companii din sectorul agricol. Putem fi supărați pe multinaționale, atâta timp cât vrem să vedem numai ce ne deranjează în activitatea lor. Dar le-am putea mulțumi și pentru informațiile pe care ni le oferă în mod gratuit, într-un mod profesionist, uneori cu ușor de înțeles motivații de marketing. Publicate pe internet, informaţiile destinate fermierilor români sunt ușor de utilizat.
Altele însă, scrise în engleză pentru fermierii americani, trebuie adaptate și apoi atent verificate înainte de utilizare. La astfel de informaţii mă voi referi în continuare.
Doi cercetători de la Pioneer, Mark Jeschke, și Jason DeBruin au publicat o lucrare despre răspunsul hibrizilor de porumb la fertilizarea cu azot https://www.pioneer.com.
Din lucrare am ales următorul grafic
.Explicații. Graficul reprezintă media producțiilor unor hibrizi din grupe de maturitate diferite, de la FAO 480 (CRM 104) la FAO 700 (CRM 114), în două situații de fertilizare cu azot: o doză redusă (Low N) și doza recomandată pentru condițiile respective (Full N).
Producţia exprimată în bușeli/acru, variază de la 140 bu/acru (8,8 t/ha) la 250 bu/acru (15,6 t/ha), în funcţie de grupa de maturitate a hibrizilor.
Experiențele au fost efectuate folosind 19 hibrizi în 3 ani, 2012 – 2014, în (4) 5 locații din statele Illinois, Iowa, Nebraska și California.
Se observă că atunci când se folosesc doze mici de azot, nu sunt diferențe mari între hibrizii din grupe „FAO” diferite, producţia fiind în jur de 9 t/ha (140 bu/acru). Când fertilizarea a fost făcută corect, doza recomandată de azot determină diferențe între grupele de maturitate. La hibrizi cu CRM 105 (din grupa FAO 490), producţia a fost de 210 bu/acru (13,2 t/ha), iar la CRM 114 (FAO 700) producţia a fost de 250 bu/acru (15,6 t/ha).
Concluzii.
- Producția este mai mare când perioada de vegetație este mai lungă și sunt condiții bune de creștere (îngrăşăminte cu azot și precipitații/irigații suficiente). În această situație, potențialul de producţie al hibrizilor mai tardivi este în general mai mare.
- Când azotul este insuficient, nu se mai observă diferențe semnificative între hibrizii din grupe diferite de maturitate.
- Aceasta înseamnă că în toate vitrinele de testare ale potențialului de producţie al hibrizilor, doza de azot trebuie să fie cea recomandată pentru o producţie ridicată.
- Dacă folosim la o astfel de vitrină o doză de 50 kg N/ha, nu mai comparăm hibrizi, ci tehnologii. Anul trecut, în România, într-o testare de hibrizi efectuată în câmp, s-a fertilizat cu 60 kg N/ha. Cea mai mare producţie a fost de 9 t/ha și a fost obținută de 2 hibrizi din grupele FAO 270 și FAO 410. Concluzia? Dacă doză de azot este mică , producţia este la nivelul unui hibrid extratimpuriu.
Într-o altă locație, unde s-a fertilizat cu 110 kg N/ha, cea mai mare producţie, de 13 t/ha, a fost obținută de un hibrid tardiv, din grups FAO 540. Pe locul 2 a fost un semitimpuriu din FAO 360. Când s-a folosit o doză medie de azot, producţia obținută a fost cea specifică unui hibrid tardiv.
Probabil acesta este unul din motivele pentru care producţiile medii pe țară nu sunt/au fost mari. Fără suficiente analize de sol, dozele de azot sigure au fost cele medii, de 100-120 kg N/ha, care au permis să se remarce hibrizii din grupele 350- 400. Este adevărat că mai găsim hibrizi descriși în cataloage că ar avea potențialul de producţie superior grupei lor de maturitate, dar în general producţia este plafonată la nivelul potențialului de producţie al hibrizilor din grupele FAO mai mici de 400. Alegerea hibrizilor este determinată de obicei de aprovizionarea cu apă. Când aceasta nu este o problemă, se folosesc hibrizii mai productivi, din grupele FAO mai mari.