Horia-Victor Hălmăjan și Stelian Folică
Dacă privim Directiva Nitrați ca un sistem de prevenire și control al poluării cu nitrați, fermierul poate utiliza 4 instrumente:
- Monitorizarea apelor pentru a înțelege riscul de poluare,
- ZVN pentru a identifica obligațiile aplicabile exploatației,
- Programul de Acțiune pentru respectarea cerințelor legale și
- CBPA pentru aplicarea bunelor practici agricole.
Cum le poate utiliza fermierul pentru reducerea?
Monitorizarea apelor Înțelege dacă există probleme de poluare cu nitrați în zona sa și de ce sunt necesare anumite măsuri de protecție a apelor.
ZVN (Zona Vulnerabilă la Nitrați) Verifică dacă exploatația se află într-o zonă vulnerabilă și ce obligații îi revin. În România, deoarece întreg teritoriul este desemnat ZVN, regulile se aplică tuturor fermelor.
Programul de Acțiune Consultă și respectă regulile obligatorii privind perioadele de interdicție, stocarea gunoiului de grajd, limitele de aplicare a azotului etc.
CBPA (Codul de Bune Practici Agricole) Găsește recomandări tehnice pentru reducerea riscului de poluare și pentru o gestionare mai bună a fertilizării și a terenului.
Din punctul de vedere al fermierului, instrumentul cel mai util în activitatea de zi cu zi este CBPA, deoarece îi oferă îndrumări tehnice privind modul de lucru, în timp ce monitorizarea, ZVN și Programul de Acțiune sunt în principal instrumente de reglementare și control.
Cum pot reduce fermierii români poluarea cu nitrați în exploatațiile proprii
Adaptarea metodelor deja funcționale din țările cu agricultură intensivă și optimizată, care, pe lângă faptul că se evită degradarea mediului, au permis fermierilor să obțină profituri acceptabile, poate fi o soluție.
La nivel european Directiva Nitrați (91/676/CEE) urmărește protejarea apelor subterane și de suprafață prin identificarea și reducerea riscului ca nitrații proveniți din agricultură să ajungă în mediul acvatic.
Vă provocăm la găsirea unor soluții la îndemâna fermierilor individuali prin care aceștia să folosească tehnologii durabile alcătuite din cu adevărat practici bune agricole.
Metodele de reducere a pierderilor de azot pot fi validate, după ce analizează cu atenție efectul fiecăruia dintre ele.
1. Concentrația de nitrați (NO₃⁻). Este curios faptul că azotul mineral Nmin (reprezintă principalul element care se determină în apa analizată pentru monitorizarea prezenței nitrați în apele monitorizate dar nu și la solul din carte provin. Argumente pentru măsurarea Nmin:
• Așadar, admitem că nitrații care poluează prin levigare apele freatice, „pornesc” de la suprafața solul spre apa freatică din adâncime cum ar fi în cazul azotului dacă ar fi aplicat iarna pe zăpadă sau pe solul înghețat.
• De aceea trebuie să acceptăm și faptul că apa ce conține nitrații dizolvați poate fi absorbită de rădăcinile plantelor de la adâncimea până la care sunt active.
• În acest caz, fermierii fac cheltuieli inutile. Ei distribuie azot pe suprafața solului sau la mică /medie adâncime. (5-30 cm). O parte din acest azot este dizolvat și transportat prin apă spre adâncime până in apa freatică.
• În cazuri speciale și la cererea fermierului se poate determina conținutul momentan de azot mineral (CBPA, edițiile 2005-2021).
• Dacă apa analizată conține peste 50 mg NO₃⁻/l sau există risc de a depăși această valoare, zona aferentă poate fi desemnată ca Zonă Vulnerabilă la Nitrați (ZVN).
Concluzii Monitorizarea apelor constă în prelevarea și analiza periodică a probelor din apele subterane și de suprafață pentru a evalua nivelul nitraților și riscul de poluare provenită din agricultură.
În cadrul Directivei Nitrați, monitorizarea apelor nu este responsabilitatea fermierului, ci a autorităților statului, în principal a Administrația Națională Apele Române și a instituțiilor de mediu.
Pentru un fermier, există însă trei niveluri de implicare:
1. Folosește datele oficiale. Fermierul poate consulta:
• rezultatele monitorizării apelor publicate de Administrația Națională Apele Române;
• rapoartele privind starea apelor;
• informațiile despre Zonele Vulnerabile la Nitrați (în România, întreg teritoriul este inclus în programul de acțiune).
2. Comandă analize proprii
Dacă dorește să cunoască situația din fermă, poate solicita unui laborator acreditat:
• analiza nitratului din apa de fântână;
• analiza nitratului din apa subterană;
• analiza apei de irigație.
Rezultatul este exprimat de regulă în mg NO₃/l.
3. Interpretarea rezultatelor
Pragul principal utilizat în Directiva Nitrați
• sub 50 mg NO₃/ → apă conformă;
• peste 50 mg NO₃/l → apă poluată sau cu risc de poluare cu nitrați.
Totuși, o singură analiză nu este suficientă. Autoritățile urmăresc:
• evoluția în timp;
Pentru fermier, cea mai utilă monitorizare este:
1. analiza solului (Nmin);
2. analiza apei din fântână;
3. evidența fertilizării și a producțiilor.
Aceste informații permit ajustarea dozelor de azot și reduc riscul ca nitrații să ajungă în apă.
Sursa: Directiva 91/676/CEE (Directiva Nitrați); programele de monitorizare ale Administrația Națională Apele Române.
Adâncimea de prelevare a probelor pentru azot mineral (NO₃⁻ + NH₄⁺) depinde de cultură și de metodologia utilizată.
În practică, cele mai frecvente sunt:
• 0–30 cm – evaluare rapidă a stratului arabil.
• 0–60 cm – utilizată frecvent pentru cereale păioase.
• 0–90 cm – recomandată pentru majoritatea culturilor de câmp și pentru calculul complet al rezervei de azot.
• 0–120 cm – uneori pentru culturi cu rădăcini adânci.
În România, lucrările clasice ale lui Zenoviu Borlan și colaboratorii săi au utilizat frecvent profilul 0–90 cm, împărțit în straturi: 0–30 cm; 30–60 cm; 60–90 cm.
Această abordare este logică deoarece nitratul este mobil și poate coborî sub stratul arabil, dar rămâne accesibil rădăcinilor culturilor precum grâul și porumbul.
Pentru porumbul cu țintă de producție ridicată ( 10 t/ha), cea mai relevantă determinare este Nmin pe 0–90 cm, deoarece o parte importantă a azotului disponibil se află adesea între 30 și 90 cm.
Surse:
• AHDB, ghidul RB209.
• International Fertilizer Association – recomandări privind utilizarea Nmin în managementul azotului.
Concentrația de nitrați (NO₃⁻)
În apă se determină în principal nitratul (NO₃⁻). Nmin este un indicator de sol și reprezintă suma azotului nitric (NO₃⁻-N) și amoniacal (NH₄⁺-N).
Este interesant faptul că principalul indicator utilizat de Directiva Nitrați pentru evaluarea calității apelor este concentrația de nitrați (NO₃⁻), în timp ce determinarea aceluiași ion în sol (Nmin) nu este utilizată în mod curent pentru stabilirea dozelor de azot în toate statele membre. În realitate, nitrații care ajung prin levigare în apele subterane provin din rezerva de azot mineral existentă în sol. De aceea, măsurarea, Nmin poate reprezenta unul dintre cele mai eficiente instrumente prin care fermierul participă direct la reducerea poluării cu nitrați.
Așadar, dacă admitem că nitrații care poluează apele freatice „pornesc” de la suprafața solului, cum ar fi în cazul azotului aplicat pe zăpadă sau pe solul înghețat, este de neconceput ca în România să nu se facă determinarea azotului mineral din sol. Cu cât rezerva de nitrați rămasă neconsumată de cultură este mai mare, cu atât crește riscul ca precipitațiile să transporte azotul spre pânza freatică.
Argumente pentru determinarea Nmin:
• permite estimarea rezervei reale de azot disponibile culturii;
• contribuie la reducerea dozelor inutile de îngrășăminte;
• diminuează riscul levigării nitraților;
• reduce costurile de fertilizare;
• oferă fermierului un instrument obiectiv pentru aplicarea principiului „doza potrivită” (Right Rate) din conceptul 4R.
În timp ce monitorizarea apelor indică faptul că poluarea există deja sau este pe cale să apară, determinarea Nmin oferă posibilitatea prevenirii acesteia încă din momentul stabilirii planului de fertilizare.