de înțelegerea noastră.
În versiunea supusă dezbaterii a noului Cod de bune practici agricole, la pagina 80, găsim următoarele fraze în capitolul 7, Recomandări privind managementul agricol pentru limitarea transferului de nitraţi către corpurile de apă, articolul 1. Acoperirea solului cu vegetaţie în perioada toamnă–iarnă:
„Solul nu va fi niciodată lăsat ca ogor negru sau fără resturi vegetale”. Această măsură este recomandabilă pentru toate terenurile cu folosinţă arabilă???
Are sens pe terenurile în pantă sau supuse eroziunii. Dar pe terenurile plane, aceasta înseamnă că nu se poate lăsa terenul arat (+/- discuit) toamna pentru porumb, floarea-soarelui, cartof, sfecla pentru zahăr?
„În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (culturi de toamnă) sau să rămână nelucrat ca mirişte, porumbişte sau acoperit cu mulci vegetal”.
De acord! În acest caz, variantele de semănat direct sau strip-till ar putea fi o soluție pentru anumite culturi.
Dar urmează o recomandare ca nuca în perete.
„Porumbiştea nu oferă suficientă protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prăşitoare sunt de evitat.” Observația ar putea fi valabilă în anumite condiții pe terenuri în pantă.
La o producție de 7 t/ha porumb boabe (media ultimilor ani), resturile vegetale cântăresc peste 11 t/ha (1,6 t de tulpini la o tonă de boabe – Borlan 1997). Chiar nu acoperă destul de bine solul?
Semănatul direct în porumbiște, pentru soia de exemplu, nu este o practică care ar putea limita transferul de nitraţi către corpurile de apă?
Ce mai aflăm în schimb?
O recomandare care nu trebuie ignorată: „după culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile la eroziune şi în condiţii de umiditate ceva mai ridicată, tăvălugirea nu este recomandată (sic!).”
Textul în cauză
„7. Recomandări privind managementul agricol pentru limitarea transferului de nitraţi către corpurile de apă
1. Acoperirea solului cu vegetaţie în perioada toamnă–iarnă
Solul nu va fi niciodată lăsat “ca ogor negru sau fără resturi vegetale”.
Această măsură este recomandabilă pentru toate terenurile cu folosinţă arabilă. Pentru aceasta lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficială de discuit sau o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelul (uneori recunoscute ca lucrări de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul că duc la creşterea conţinutului de materie organică în stratul superficial al solului.
După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile la eroziune şi în condiţii de umiditate ceva mai ridicată, tăvălugirea nu este recomandată.
În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (culturi de toamnă) sau să rămână nelucrat ca mirişte, porumbişte sau acoperit cu mulci vegetal.
Porumbiştea nu oferă suficientă protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prăşitoare sunt de evitat.”