Pentru a reduce, stopa ori preveni poluarea apelor freatice și de suprafață din surse agricole, fermierii trebuie să respecte niște reguli. Destul de stricte uneori.
Cum este firesc și MADR s-a implicat în acest proiect atât de important pentru toată lumea, stabilind inclusiv sancțiuni administrative pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate.
Ordinul nr. 1416/2018, Articolul 1 alineatul 4 precizează „fermele care nu efectuează studiul agrochimic pentru elaborarea planului de fertilizare a culturilor agricole trebuie să respecte standardele privind cantitatea maximă de îngrășăminte minerale cu azot (substanță activă) care poate fi aplicată pe terenul agricol”.
Tabelul 1 Standarde privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot care pot fi aplicate pe terenuri cu panta până la 12%
Legea este lege, dar este și „dreaptă” pentru fermieri?
Iată cum au fost „elaborate” standardele de către autorii Codului de bune practici agricole:
„Pentru fermele care nu întocmesc planul de fertilizare pe baza studiului agrochimic, au fost evaluate cantităţile de azot necesare realizării unei producţii echivalente cu media la nivel naţional pe ultimii 10 ani pentru principalele culturi agricole, în condiţiile unei fertilizări echilibrate.”
Întrebare? Care este „media la nivel naţional pe ultimii 10 ani”?
Răspuns! Prima dată am văzut aceste tabele cu standarde maxime în varianta din anul 2013 a Codului de bune practici agricole. În acest caz, „media la nivel naţional pe ultimii 10 ani” este cea din anii 2003-2012: 3,456 t/ha la porumb, 1,589 t/ha la rapiţă și 2,749 t/ha la grâu (date de pe www.fao.org).
Întrebare? Cum verificăm această ipoteză? Nu este prea mult azot (130 kg N/ha), pentru 3,5 t/ha de porumb?
Răspuns! Pentru o producţie medie de 3,456 t/ha, plantele de porumb consumă 95 kg N/ha (3,456 t/ha x consum specific de 27,5 kg N/t).
Pentru ca plantele să absoarbă 95 kg N/ha cu un coeficient de utilizare a azotului de 70%, este nevoie de 135 kg N/ha.
Concluzie. Calculul a fost făcut corect. Asta înseamnă însă că sporul de producţie va fi realizat pe baza azotului rezidual din sol (ce rămâne de la planta premergătoare) și din mineralizarea materiei organice din sol. Prea puțin!
Tabelul 2. Standardele privind cantitățile maxime de îngrăşăminte cu azot ce trebuie modificate
130*; 100* și 120* – standardele actuale pentru porumb, rapiţă și grâu. (kg N/ha) 31**, 54** și 32** – consumul suplimentar de azot pentru obținerea sporului de recoltă (kg N/ha) 159***, 154***, 152*** – Standarde modificate privind cantitatea maximă de azot (kg N/ha)
Pentru obținerea acestui spor se consumă cantitățile de azot menționate în coloana 6. Am folosit valorile consumului specific din aceeași versiune din 2013 a Codului de bune practici agricole (coloana 5).
Ce concluzii putem trage?
Media producţiilor din ultimii 5 ani (2013-2017) este mai mare cu cca. o tonă/ha decât media pe 10 ani din anii anteriori (2003-2012) la cele 3 culturi luate spre exemplificare (coloana 4).
Chiar dacă a doua serie de date se referă la numai 5 ani, este evident că există o tendință de creștere a producţiei medii pe țară. Principalele motive sunt următoarele: se folosesc hibrizi cu potențial mai mare de producţie datorat sporului genetic, se optimizează tehnologiile și se folosește cu 30% mai multă sămânţă certificată (estimare APPR la porumb).
Planul de fertilizare se elaborează utilizând analizele agrochimice efectuate odată la 3-5 ani pentru fosfor, potasiu și uneori pentru microelemente.
Analiza agrochimică efectuată periodic nu este suficientă. Chiar dacă, prin absurd toți marii fermieri ar avea un plan de fertilizare elaborat în urma analizei agrochimice, primăvara doza de azot trebuie adaptată la cantitatea de azot nitric din sol pe adâncimea 0-60 cm sau chiar 120-180 cm la porumb și floarea-soarelui. Dar cine să analizeze azotul din sol de la adâncimea de 1,2 m? Un fermier mi-a relatat cum o echipă de la firma pe care o contactase pentru analizele de sol recolta probele cu mâna goală: un pumn de pământ de ici, unul de colea…
Cantitatea de azot din sol determinată anual primăvara depinde de mai mulți factori: fertilitatea solului, îngrăşămintele aplicate toamna, planta premergătoare, îngrăşămintele aplicate plantei premergătoare, vremea (temperatura, ploile etc.), lucrările solului etc.
Pentru cei care pot face analizele de azot primăvara, avantajele sunt evidente. În Insula Mare a Brăilei analizele efectuate de laboratorul propriu au găsit 150 kg N/ha înainte de semănatul porumbului și 70 kg N/ha înainte de aplicarea fracționată a azotului la grâu.
Ce se întâmplă dacă nu se schimbă standardele privind cantitățile maxime de azot?
Ar fi greu de înțeles de ce fermierii sunt obligați de piață să cumpere inputuri scumpe (hibrizi cu potențial biologic de producţie de 10-15 t/ha, erbicide cu eficacitate foarte mare etc., tractoare, mașini agricole și echipamente de ultimă generație, nu există posibilitatea efectuări analizelor de azot anual pe toate parcelele și cu toate acestea, sunt limitați în fertilizarea cu azot de ordine neactualizate .
Și ce s-ar putea face?
În 1977, Nicolae Zamfirescu, unul din cei mai proeminenți fitotehniști ai veacului trecut, trasa domeniul de încredere al analizelor chimice de sol:
„1. Analizei chimice a solului i se acordă o atenţie exagerată, în sensul că, oricât ar fi de precise, datele provenite din analiza chimică a solului servesc doar pentru o orientare generală, deoarece intervin mulţi alţi factori chimici, fizici şi biologici, cum ar fi: neuniformitatea solurilor, cerinţele diferite ale plantelor, adâncimile diferite de extragere a nutrienţilor etc.
Agricultura modernă trebuie să se bazeze la fertilizare pe date precise. În acest scop se foloseşte metoda experimentării în câmp”.
Sprijinite financiar de MADR, APPR și stațiunile de cercetare din cadrul ASAS ar putea obține informaţiile necesare privind fertilizarea corectă a plantelor de câmp.
Altfel, nu vom putea să explicăm poate, cum s-au obținut 4 t/ha de rapiță cu 100 kg N/ha, 8 t/ha de grâu panificabil cu 13% proteină cu 120 kg N/ha, sau 4 t/ha de porumb cu 130 kg N/ha.
Nu se poate face o agricultură performantă planificând producții probabile de 5 t/ha la porumb, cu consum specific de azot obținut din prelucrarea unor date bibliografice mai vechi și ignorând experiența fermierilor.