Recordul mondial anglo-saxon la rapiţă, de 6,7 t/ha pare mult mai abordabil decât cele de la grâu (16,791 t/ha), porumb (34 t/ha) sau soia (11,5 t/ha), din simplu motiv că este un record semi-oficial. Guinness World Records recunoaște doar producţiile record obținute la grâu și orz.
De aceea, cu un minim de efort ( un specialist atestat pentru astfel de situații), plus niște martori onorabili (fermieri vecini și reprezentanții fabricii de ulei unde ajunge producţia de rapiţă), cultivatori de rapiţă din Regatul Unit sau din Australia/Noua Zeelandă, își dispută recordul mondial pentru cea mai mare producţie de rapiţă înregistrată.
Iar englezii știu să înregistreze recorduri: în anul 1211, când producţia medie de grâu în insulele britanice era de 500-600 kg/ha, a fost înregistrat un record de 5,3 t/ha (LT Evans, 1993).
Citind ediția electronică a revistei Farmers Weekly , am aflat cu plăcută surprindere că putem fi destul de aproape de recordul mondial la rapiţă, estimat de jurnaliști britanici la 6,7 t/ha.
Anul 2016 a fost un an al recordurilor la cultura de rapiţă în România, deoarece fermieri inteligenți și condiţii pedoclimatice foarte favorabile au pus în valoare hibrizi cu potențial de producţie de excepție.
În 2016 Ovidiu Siteavu a obținut la Florica judeţul Teleorman o producţie de 6,56 t/ha pe loturile de testare Dekalb. În condiții de producţie, pe cea mai bună solă cultivată cu hibrizii Clearfield DK Imido CL, DK Imminent CL şi DK Impression CL, a obținut între 6,27-6,33 t/ha (https://www.dekalb.ro/stiri-si-evenimente/dekalb-trece-de-pragul-de-6.5-t/ha-la-rapita).
Producţii practic egale, de 6.200 kg/ha, le-a obținut Radu Jolța la Marghita judeţul Bihor cu hibridul PR46W14.
Care sunt elementele cu cea mai mare influență asupra producţiilor mari?
În condițiile din Marea Britanie și Franţa, componentele de producţie pot avea următoarele valori, când recoltele depășesc 5 t/ha:
• Densități de 45 b.g./mp și 30 plante/mp la recoltare dar și 30 b.g./mp și 15 plante/mp la recoltare. Hibrizii Dekalb și Pioneer au o putere fantastică de ramificare, care poate determina păstrarea producţiei după accidente care au redus densitatea la 10 plante/mp.
• În 2016 Siteavu n-a avut probleme cu buruienile pentru că a folosit Cleranda, iar în Bihor problemele cu cruciferele au fost rezolvate cu Salsa, iar monocotilele au fost controlate cu Pilot.
• Anul acesta agricol, păstrarea terenului curat de buruieni a fost o sarcină dificilă pentru foarte mulți fermieri, deoarece condițiile climatice nu au permis aplicarea la timp a erbicidelor în primăvară.
• Numărul boabe/mp trebuie să fie în jur de 100.000. În Franţa pentru producţii mari trebuie să se formeze peste 8.000 silicve/mp. Nr. mediu de boabe în silicve este destul de mic, de 10-12.
• În Anglia însă, pentru 6,4 t/ha a fost nevoie de 121.000 seminţe/mp și de MMB de peste 5 g.
• Pentru aceasta însă, temperaturile din timpul umplerii boabelor ar trebui să nu depășească 30-35 oC, pentru a avea o perioadă mai lungă de umplere a boabelor. Condiție mai ușor de îndeplinit în Bihor decât în Teleorman. În Anglia, producţiile record se obțin când se prelungește cu 10 zile perioada între sfârşitul înfloritului și aplicarea desicanților.
• Din păcate, în afară de densitate, în România nu se determină valoarea altor componente de producţie. Foarte rar am întâlnit fermieri care să numere silicvele sau seminţele/mp. Aceste valori ar trebui cunoscute, mai ales când doresc să aprecieze eficacitatea unor produse care, vezi Doamne, însutesc numărul de silicve și înzecesc numărul de seminţe în silicve.
Biomasa totală este de 12-13 t/ha, cu Indicele de recoltă (Harvest Index) mediu de 0,35.
• În Anglia, producţiile de peste 5 t/ha, nu au putut fi corelate cu tipul cultivarului – nu au fost diferențe între soiuri și hibrizi.
• La Fundulea, un tânăr fermier, Vlad Vasile, cultivă soiuri, fără să-și reducă profitul în comparație cu hibrizii. Ceea ce pare logic în Anglia (soiurile sunt mai competitive în climatul oceanic), este mai rar întâlnit în climatul temperat continental, unde hibrizii sunt mai productivi decât soiurile în condiții de secetă.
• Cele mai mari recolte, Radu Jolța le obține pe terenurile joase din văi, unde apa freatică este mai aproape de suprafață.
• De asemenea, în Anglia nu a contat nici numărul de regulatori de creștere aplicat. Lucru care ar trebui să dea de gândit fermierilor români care folosesc multe fungicide cu efect de reducere a taliei.
• În Noua Zeelandă, unde sunt regiuni unde plouă 2000 litri/mp, fermierii se bucură când seceta reduce suma precipitaților la 1500 litri/mp. Deoarece înălțimea plantelor depășește 2,5 m, recoltarea a trebuit să fie făcută divizat.
• Cea mai mare producţie de anul trecut în Anglia (6,4 t/ha), a fost obținută cu doze de azot în jur de 230 kg N/ha. Curios faptul că mărimea dozei de azot nu a fost foarte strâns corelată cu mărimea producţiei. Aceasta înseamnă că și fertilitatea solului are un rol foarte important. S-a observat faptul că cele mai mari producţii au fost obținute pe soluri fertile, cu un conținut mai mare de fosfor, potasiu, magneziu și materie organică, iar seminţele din solele cu cele mai mari producţii au un conținut mai mare de zinc.
• Se pare că momentul fertilizării este mai important decât mărimea dozei,
• Cei doi fermieri din România au folosit pentru producţiile record doze în jur 160 kg N/ha, pe baza cartărilor agrochimice. Contribuția solului a fost de aproximativ 100 kg N/ha.
• În Anglia, cele mai mari producţii s-au obținut când s-a folosit un fungicid în plus, dar fără a fi corelat cu momentul aplicării, situația fiind asemănătoare și la noi. Explicația parțială poate fi aceea că, fungicidele noi, au și un efect de stimulare a metabolismului plantei, independent de atacul agentului patogen.
•Producţiile mari sunt obținute cu cheltuieli destul de mari (4.000 lei/ha la Marghita).
Concluzie. Avem echipă (fermieri destoinici și hibrizi foarte productivi) – avem valoare! (care trebuie însă înregistrată).