Cel puțin așa ar trebui! Și majoritatea fermierilor ar avea de câștigat! Dar așa cum este acum, cu reglementări impuse de intuiția bună/rea a unui traducător de elită în alte domenii decât agricultura, unele norme de ecocondiționalitate sunt greu de înțeles, darămite să mai și fie aplicate în mod profitabil.
Cum s-a ajuns aici?
Când eram de „capul nostru,” , fără „tutela” UE, elementele inovatoare ale tehnologiilor performante erau introduse în practică după câțiva ani de experimentare. Nici măcar o lucrare științifică nu putea fi prezentată fără rezultate din 3 ani „normali” de experimentare.
Și ce facem noi acum?
Introducem termeni noi (culturi secundare, straturi vegetale, culturi verzi), evitând pe cei clasici (îngrăşăminte verzi, culturi ascunse, culturi duble, culturi în miriște, covor vegetal etc.). Aruncăm fermierii în „brațele improvizației tehnologice”, obligându-i să respecte elemente tehnologice impuse de intuiția traducătorilor în ce privește ecocondiţionalitatea, ignorând experiența unor fermieri, cum ar fi cei din APPR sau AIDER.
Plini de bune intenții, cei însărcinați cu transpunerea regulamentelor europene în legislația noastră, au dorit ca lucrurile să fie simple, clare, ușor de înțeles de către fermieri și mai ales, fără posibilitate de interpretare diferită. O situație ideală pentru reglementările în ceea ce privește producția de creioane, de exemplu, unde nu intervin variații aleatorii. Dar cum să interpretăm într-un mod unic aspecte legate de producţia agricolă, unde fiecare explicație ar putea începe cu „depinde” sau cu „dacă”, din cauza variației numeroșilor factori de producţie?
Reglementările europene trebuie să fie sintetice, dar ajustabile specificului național. Nu sunt elaborate pentru a fi înțelese de cei fără o pregătire agronomică solidă. Dar când aceștia, experți poate bine pregătiți în alte domenii, preiau inițiativa, urmează durerile de cap.
Iată un exemplu. În Regulamentul Delegat (UE) nr. 639/2014, varianta în engleză, la punctul 56, scopul principal al înființării culturilor secundare este evitarea poluării cu azot folosind plantele care absorb azotul, împiedicând levigarea lui și prin aceasta, poluarea difuză cu nitrați a apelor freatice. Totodată, prin aceste plante care acoperă solul în perioada cuprinsă între două culturi principale, se reduce semnificativ eroziunea prin vânt și ploi. În text nu sunt menționate speciile ce pot fi folosite, dar ele fac parte din grupe considerate sinonime: „catch crops” și „green cover”. Traducerea celor doi termeni este „culturi care capturează/blochează azotul și împiedică levigarea lui”, pentru primul și „înveliș verde” pentru cel de al doilea.
Traducerea paragrafului în limba română este neinspirată. Nu mă refer la inventatul „strat vegetal”, ci la „evitarea solului sterp”, un alt termen care nu apare în variantele în franceză sau engleză. Un astfel de termen, inexistent în variantele scrise în alte limbi, acționează subliminal. Termenul în engleză este „avoiding bare soil”, în franceză „d’éviter des sols nus”, iar în italiană „evitare che il terreno resti nudo”. Textul tradus corect în română „în vederea evitări menținerii solului neacoperit (de vegetație)”, a devenit „în vederea evitării solului sterp”. Ori, pentru foarte mulți agronomi, „evitarea solului sterp” se poate face prin încorporarea îngrăşămintelor verzi. Din acest motiv, oficiali ai MADR au fost duși în eroare, deoarece traducerea greșită sugera că solul sărac (sterp) trebuie îmbogățit prin încorporarea (mecanică a) plantelor care au acoperit solul în timpul iernii. De aici până la obligativitatea de a încorpora biomasa plantelor la desființarea culturii secundare nu este decât un pas. Dar unul greșit!
Concluzii
E păcat să stabilim tehnologii pe baza unor traduceri greșite, când există deja destule informaţii la fermierii din organizațiile APPR și AIDER despre efectul covorului vegetal (culturi secundare) asupra producţiei la culturile principale și asupra protejării mediului.
- Documentele UE invită în mod constant țările membre să adapteze reglementările la nivel național sau chiar regional. Acest lucru trebuie făcut înainte de legiferarea lor în România prin dezbateri publice, în care să fie implicați fermieri, cercetători din subordinea ASAS, universitari etc. Inițierea dialogului dintre MADR și fermieri trebuie făcută de către MADR, începând cu organizațiile de fermieri cu expertiza cea mai valoroasă în fiecare domeniu dezbătut. Competența unei organizații mici într-o anumită problemă poate fi mai utilă decât reprezentativitatea unei mari organizații, unde este greu de ajuns la un consens.
- Speciile din componența culturilor secundare nu trebuie distruse doar prin încorporare (arătură sau discuire). Această metodă contravine domeniului de aplicare a GAEC 4 și anume, „acoperirea minimă a solului”, deoarece în această situație, perioada de acoperire a solului are valorile minime. În toate celelalte situații, perioada de acoperire a solului este mai mare, deoarece mulciul format din plantele distruse prin alte mijloace (vezi mai jos), acoperă în continuare solul.
- Din acest motiv se specifică în mod direct, numai pentru această metodă de distrugere a plantelor, data la care are loc desființarea culturii, pentru a nu avea o perioadă prea scurtă de acoperire a solului (de exemplu dacă arătura s-ar face în ferestrele iernii de la începutul lunii februarie).
- Dacă celelalte metode de desființare nu sunt pomenite, înseamnă că ele nu pun probleme legate de mărimea perioadei de acoperire a solului.
- Doar în cazul solurilor sărace încorporarea îngrăşămintelor verzi ar putea fi cea mai bună soluție.
- Desființarea culturilor secundare se poate face prin mijloace chimice (erbicide totale sau desicanți), alte mijloace mecanice (cosit, tăvălugit), parțial/total prin îngheț în funcţie de asprimea iernii etc.
- Trebuie reactualizate informațiile despre influența asupra producţiei a arăturilor de primăvară. Nu trebuie să dăm crezare experienței populare care afirmă că „cea mai proastă arătură de toamnă este de preferat celei mai bune arături de primăvară,” fără să cunoaștem condițiile în care s-au înregistrat rezultatele respective.
- La porumb, în condițiile experimentale de la INCDA Fundulea, producţia medie pe 10 ani la arătura de primăvară a fost de 6,12 t/ha, cu numai 7% mai mică decât în cazul arăturii de toamnă (6,55 t/ha). Trebuie de văzut însă ce se întâmplă la alte niveluri de producţie. Se pot obține 10 t/ha în arătură de primăvară?
- Deoarece diferența de producţie în anul 2000 a fost de 54% (2,85 t/ha la arătura de toamnă și doar 1,54 t/ha când s-a arat primăvara), iar diferența dintre mediile pe 10 ani a fost de numai 7%, înseamnă că au fost ani în care arătura de primăvară a dat mai bune rezultate. În anul 2000, media pe țară la porumb a fost de 1,7 t/ha (fao.org). În condițiile unui an secetos pentru porumb, în mod evident arătura de primăvara reduce semnificativ producţia.
- Aceasta nu înseamnă că trebuie să acceptăm o concluzie greșită la o reglementare europeană, în cazul în care efectul ei negativ ar putea fi nesemnificativ în anumite condiții.
Articol apărut în Profitul agricol 18/2018