Horia-Victor Hălmăjan, Stelian Folică
Din strategia Pactului verde european (PVE), „De la fermă la consumator”, majoritatea celor care au citit, au reținut, referitor la utilizarea îngrășămintelor chimice, următoarea informație incorect editată, care a apărut numai pe pliante și fluturași:
„Comisia va lua măsuri pentru:
- a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
- a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030”.
Și de aici drama drobului de sare: ce se va întâmpla cu puțin chimizata noastră agricultură dacă se reduc dozele de azot cu 20%?
Nu are rost să ne batem capul cu scenarii fanteziste, pentru că singura țintă cantitativă a PVE în ceea ce privește fertilizarea(cu azot și fosfor în special), este numai prima măsură, care nu se referă la reducerea dozelor, ci a pierderilor de nutrienți. Cea de doua acțiune nu este propriu zis o măsură de reducere a dozelor, este numai o consecință a primei ținte cantitative menționate.
Reducerea dozei cu 20% este probabil și o validare, mult mai ușor de cuantificat, a progresului realizat în reducerea pierderilor de nutrienți. Ofelia Nalbant, managerul Borealis, a fost primul specialist care a susținut că reducerea pierderilor de nutrienți determină implicit micșorarea dozelor, iar de aceea, nu ar trebui să ne facem sânge rău în ceea ce privește fertilizarea sub-optimă pe care ar trebui să o folosim. . Este adevărat că Borealis, ca și Yara dealtfel, folosesc tehnologii care contribuie la reducerea semnificativă a pierderilor de azot prin utilizarea unor instrumente de tip N Pilot și N Tester care determină doza de azot de care au nevoie plantele pentru a obține cele mai bune rezultate .
Argumente în favoarea acestei interpretări:
Din PVE aflăm că se dorește ca „alimentele europene să fie produse cu un impact cât mai mic asupra naturii”. Este un obiectiv rezonabil. Cel mai mic impact asupra mediului se realizează numai atunci când se reduc pierderile de nutrienți (consecințe ale unor accidente climatice sau greșeli tehnologice), nu și dacă reducem doza actuală cu 20%, deoarece, prin măsurile luate până acum (Codul de bune practici agricole, ecocondiționalitate), dozele actuale nu trebuie să aibă impact negativ asupra mediului, care dispare dacă micșorăm cantitatea de azot aplicată cu 20%.
PVE susține că se vor dezvolta soluții pentru refacerea sănătății și funcțiilor solului”, deci este exclus ca pe solurile fertilizate deficitar să se reducă dozele de nutrienți.
În documentul oficial, formularea este următoarea: „Comisia va acționa pentru a reduce pierderile de nutrienți cu cel puțin 50 %, garantând, în același timp, că nu va avea loc o deteriorare a fertilității solului. Aceste măsuri vor reduce utilizarea îngrășămintelor cu cel puțin 20 % până în 2030.”
Am căzut deci de acord că nu ne interesează cum o să reducem dozele de azot cu 20%, pentru că nimeni nu ne cere să o facem.
De aceea, vom încerca să explicăm de ce trebuie să reducem pierderile de nutrienți.
Ce sunt nutrienții?
Un nutrient este o substanță chimică utilizată de către organismele vii pentru supraviețuire, creștere și reproducere. (Wikipedia)
Cine pierde nutrienții?
Fermierul suportă paguba, dar expresia se referă la sistemul sol-plantă. Pot fi considerate pierderi de nutrienți cantitățile de azot care nu pot fi absorbite de plante sau adsorbite de către complexul solului, înainte de a fi pierdute prin levigare, volatilizare sau denitrificare.
Cum apare poluarea?
Excesul de nutrienți (în special azotul și fosforul) din mediu, reprezintă o sursă importantă de poluare a aerului, a solului și a apei (PVE).
De unde provine excesul de nutrienți?
Rezultă dintr-o utilizare excesivă și din faptul că nu toți nutrienții utilizați în agricultură sunt absorbiți efectiv de plante (PVE).
Expresia „absorbiți efectiv” ar putea însemna că nu întreaga cantitate de azot din îngrășămintele aplicate este utilizată de plante. Această cantitate neutilizată reprezintă excesul de nutrienți care se pierde.
În versiunea din limba engleză, probabil cea oficială, se folosește expresia „effectively absorbed”. Traducerea în limba română a fost de „absorbiți efectiv”, explicată în paragraful de mai sus. Dar s-ar potrivi și o altă variantă „absorbiți eficient”, care s-ar putea referi la eficiența diferită cu care se absoarbe azotul. De exemplu, dacă se aplică la porumb până la 6 frunze, este absorbit 60% din azot, iar dacă se așteaptă până la 8 frunze, utilizarea azotului crește până la 80% (Arvalis) . De asemenea, aplicarea fracționată a azotului la grâu poate mări absorbția peste 80%.
Concluzii PVE
Poluarea solului, aerului și apelor are loc și atunci când au loc pierderi de nutrienți.
Pierderile de nutrienți apar când aceștia sunt în exces (se aplică în cantități care depășesc capacitatea de absorbție a plantelor și de adsorbție a solului).
Pierderea de azot reprezintă partea din doza aplicată care nu este folosită de către plante.
Dacă se reduc pierderile de azot:
fie crește cantitatea de azot utilizată de către plante, lucru care ne-ar ajuta să mărim producția, în locurile unde aceasta depinde de inputurile cu îngrășăminte.
fie se reduc cheltuielile cu fertilizarea și banii pot fi investiți în altă verigă tehnologică sau se adaugă la profitul fermei.
Concluzii generale
Prioritatea unui fermier ar trebui să fie optimizarea producției, astfel încât să folosească cât mai eficient resursele de care dispune și astfel să obțină pe lângă avantajul economic, și un mediu mai curat și sănătos. Ambele obiective pot fi atinse prin reducerea pierderilor de nutrienți
PVE este o oportunitate extraordinară pentru fermieri români să afle că nu știu ce nu știu despre fertilizarea cu azot,.
Din acest motiv, ei favorizează acumularea în exces a azotului în sol, lucru ce duce la poluare, deoarece folosesc doze prea mari. Se utilizează formule incorecte pentru calcularea necesarului de azot al plantelor și a cantității de azot din sol, formule bazate pe studii care nu sunt validate prin experiență în câmp.
Cum putem reduce pierderile de nutrienți în România?
Trebuie revizuit modul în care se calculează azotul necesar pentru realizarea producției planificate. Consumurile specifice sunt calculate folosind indici de recoltă alese arbitrar. De exemplu, consumul specific la porumb este de 27,5 kg N/t pentru o tonă de semințe și 1,6 tone de resturi vegetale. La un raport boabe/ resturi vegetale de 1/1, consumul specific este de 23 kg N/t. O tonă de boabe de porumb se obține cu 16 kg N, iar pentru o tonă de resturi vegetale se consum 7 kg N, în total 23 kg/N (16 + 7). La o producție de 10 t/ha, se evită aplicarea unui plus de 45 kg N/ha (275 kg N/ha – 230kg N/ha) .
Amănunte în postarea
Despre alte modalități de reducere, într-o postare ulterioară