Sunt și unele firme ce vând îngrășăminte cu fosfor care adoptă strategia de marketing a puiului de cuc: singur în cuib/piață. Și prezintă tragica soartă a fosforului din sol, adevărată poate doar în condiții excepționale: din 100 kg/ha de fosfor aplicat toamna, primăvara doar 5 kg/ha mai erau accesibile plantelor.
Este însă adevărat că o parte din fosfatul primar din superfosfat rămas nefolosit pe solurile acide este retrogradat în fosfați de Fe și Al, din care fosforul, este greu accesibil plantelor. Pe solurile neutre și alcaline se formează fosfați secundari de calciu, de unde P este mai greu accesibil sau fosfați terțiari, din care P nu poate fi folosit. (Budoi 2001).
Așadar, absorbția maximă de către plante este la pH slab acid, 5,8-6,8.
Sigur, în afara acestui interval, cea mai la îndemână soluție este utilizarea îngrășămintelor care pot depăși aceste condiții. Uneori este singura soluție, iar alteori este cea mai profitabilă.
Dar, destul de durabil ar putea fi și revenirea la vechile obiceiuri comuniste ce urmăreau, printre altele și „reproducția lărgită a fertilității solului”. Aceasta presupunea „Aplicarea cu regularitate de îngrăşăminte minerale şi organice cu fosfor, în doze mai mari decît consumul de fosfor din sol cu recoltele” (Borlan și colab.), adică, doza aplicată de fosfor să fie mai mare decât cantitatea exportată prin semințele recoltate. Cu o tonă de semințe de porumb se exportă (se îndepărtează din sol), 6-7 kg P2O5.
După calculele făcute de Borlan și colab. (1994), în 1985, în solurile din România (media ponderată), plantele de porumb aveau la dispoziție 107 kg P2O5/ha, cantitate care ar fi permis realizarea în proporție de 89% a unei producții așteptate de 5,5 t/ha de porumb, pentru care s-a fertilizat corespunzător cu azot și potasiu și s-a amendat unde era cazul.
Pentru obținerea unei recolte de porumb de 5,5 t/ha plantele trebuiau să aibă la dispoziție 170 kg P2O5/ha, din care 107 kg P2O5/ha erau din sol, iar restul din îngrășăminte.
Concluzii
În tehnologiile optimizate, utilizarea îngrășămintelor cu fosfor „de ultimă generație”, poate aduce un profit mai mare, dar nu trebuie să neglijăm nici tehnologiile durabile, care se referă în primul rând la menținerea pH-ului între 5,8-6,8 prin amendarea calcică a solurilor cu pH mai mic de 5,8 și amendarea gipsică a solurilor alcaline, prin folosirea de îngrăşăminte fiziologic acide pe soluri saturate şi fiziologic alcaline pe cele nesaturate cu baze, desecare, fertilizare minerală și organică, combaterea eficientă a eroziunii de suprafaţă, creşterea volumului edafic prin afinare etc. (Borlan și colab. Agrochimia fosforului), aplicarea localizată a fosforului, utilizarea îngrășămintelor starter, strip-till etc.