Fără analize de sol efectuate corect, bine interpretate și validate prin experiențe în câmp, fertilizarea sfeclei pentru zahăr rămâne un fel de enigmă tehnologică.
Iată și de ce.
Mărimea producţiei de rădăcini și calitatea acesteia depind de mulți alți factori în afară de fertilizare (condiţii pedoclimatice, vreme, lucrările solului, protecţia plantelor, densitatea, irigarea, azotul din sol etc.), de aceea este imposibil de stabilit doze standard de îngrăşăminte.
Azotul este elementul cu cea mai mare influență asupra producției și a calității acesteia. Când azotul este insuficient, frunzele sunt galbene pentru că se formează mai puțină clorofilă și producţia este mică, dar nici când este în cantități prea mari nu este bine, deoarece, deși crește recolta, se reduce conținutul de zaharoză sub 16%, fapt ce penalizează prețul de vânzare al sfeclei.
Pentru a preveni o situație de „prea puțin” sau „prea mult” azot, este foarte important să se determine cantitatea de azot deja prezentă în sol.
Din acest motiv, extensioniștii de la universitatea din Nebraska consideră că fertilizarea cu azot trebuie făcută astfel încât să se obțină un raport optim între cantitatea și calitatea producţiei de rădăcini. Acest lucru se poate realiza dacă azotul se aplică de la începutul până la mijlocul perioadei de vegetație, astfel încât împreună cu întreaga cantitate de azot din sol să asigure dezvoltarea optimă a rădăcinilor și a aparatului foliar până la sfârșitul perioadei de vegetație, pentru a acumula zaharoza în condiții optime.
Consumul specific de azot este în jur de 4-5 kg N/tona de rădăcini, în funcţie de recoltă, fiind mai mic la producţiile mari. Simplificând puțin, putem spune că plantele trebuie să folosească azotul rezidual de la premergătoare și din mineralizarea materie organice din sol, îngrăşămintele chimice fiind doar completarea necesară pentru obținerea producţiei dorite. Aceasta trebuie aleasă astfel încât să reprezinte media ultimilor 5 ani, plus o creștere de 5%. O altă variantă este valoarea celei mai mari producţii realizate în fermă, la care se adaugă un plus de câteva tone (ex. 3 t/ha).
Peste tot în lumea bună a agriculturii, consultanții nu fac recomandări fără a avea rezultatele analizelor de sol. În Nebraska, extensioniștii recomandau efectuarea analizelor pe stratul arabil (0-20) cm pentru majoritatea nutrienților și a pH-lui. Nitrații se măsoară până la adâncimea de 1,2 m, la 30 cm, 60 cm, 90 cm, 120 cm sau chiar 180 cm.
Fotografia de mai jos demonstrează că sfecla pentru zahăr poate absorbi apa și elemente nutritive de la această adâncime.
Exemplu de calcul când știm că Rs (recolta scontată) este de 50 t/ha, procentul de materie organică din sol este de 2%, iar nitrații de la 0-120 cm sunt în cantitate de 80 kg N/ha. Se consideră că din fiecare procent de materie organică se mineralizează 30 kg N/ha. O estimare asemănătoare în România este de 20 kg N/ha pentru fiecare procent de humus. Doza de azot mineral se calculează după formula:
50 t/ha * 4 – 30*2 -80 kg N/ha = 60 kg N/ha.
Pentru buna lor dezvoltare, plantele au nevoie de 70 kg N/ha în primii 60 cm, provenite din sol și din îngrăşăminte, indiferent de cantitatea ce se găsește în straturile mai profunde, între 60 și 120 cm adâncime.
În Colorado, în zonele de cultură a sfeclei pentru zahăr, contribuția solului poate atinge valori de la 90 kg/ha pe 0-60 cm la 145 kg N/ha la 0-120 cm (cantitate asemănătoare găsită în Insula Mare a Brăilei, înainte de semănatul porumbului).
În cele două state menționate, Nebraska și Colorado, nu se recomandă folosirea gunoiului de grajd. Motivul este următorul: azotul din îngrăşămintele chimice este absorbit înainte de consumul maxim, care are loc la 3-4 luni de la semănat. În condițiile climatice din Statele Unite, mineralizarea gunoiului de grajd eliberează azotul spre sfârşitul perioadei de vegetație, când cantitatea din sol ar trebui să fie mică, pentru a asigura calitatea recoltei (procent mare de zaharoză).
În Colorado, unde producţia medie este de 88 t/ha, nu se aplică microelemente. În Nebraska, apare uneori carența de zinc.
Pe de altă parte, extensioniștii americani atrag atenția că rezultatele unor experiențe au arătat faptul că aplicarea unor doze în jur de 115 kg N/ha ca îngrăşăminte solide, înainte de semănat, au redus densitatea cu 15.000 plante/ha, indiferent de tipul de îngrăşământ și de metoda de aplicare.
În Franţa, ITB (institut tehnic pentru sfecla pentru zahăr), recomandă ca în nici un caz doza de azot să nu depășească 160 kg N/ha, uneori 180 kg N/ha.
În anii 2000, producţia medie în Franţa era în jur de 70 t/ha pe 485.000 ha, iar necesarul de azot era estimat la 220 kg N/ha. În 2017-2018, pe o suprafață de 750.000 ha, producţiile au fost de 81-95 t/ha, iar necesarul a fost calculat la 255 kg N/ha. Azotul din sol se măsoară pe adâncimea de 0-90 cm.
În Regatul Unit, în cadrul unui concurs organizat de Organizația Britanică de Cercetare a Sfeclei pentru Zahăr (BBRO), un fermier din estul Angliei a recoltat în 2017 o producţie de 121 t/ha, considerată a fi la 97% din potențialul de producţie.
Doza de azot din îngrăşăminte chimice a fost de numai 120 kg N/ha, dar a amendat de două ori solul într-o rotație de 7 ani. De asemenea a folosit dejecții semilichide de păsări, pe care le-a aplicat după recoltarea premergătoarei.
Un rol în fertilizare l-a avut și cultura intermediară, mai precis în recircularea nutrienților. Un amestec de ridiche pentru ulei și o specie de ovăz (Avena strigosa) a acoperit solul după împrăștierea dejecțiilor de curcan, de la sfârşitul lunii august, până în luna decembrie, când covorul vegetal a fost distrus prin erbicidare cu un amestec de glifosat și 2,4 D.
În România, dozele de azot au variat în ultimii ani de la 100 kg N/ha la 170 kg N/ha, în funcţie de analizele de sol și de reglementările APIA. O parte din azot, uneori destul de mare, era aplicată toamna, dar înainte de activarea Codului de Bune Practici Agricole. Lucru explicabil prin faptul că precipitațiile din toamnă nu levigau azotul la adâncimi de la care sistemul radicular al sfeclei nu putea să îl recupereze înainte de a polua apele freatice. Acum se respectă reglementările în vigoare, iar producția medie pe cele 22,4 mii ha cultivate în 2019 a fost de 41 t/ha. Fermierii care au obținut 60-80 t/ha nu au folosit doze cu mult mai mari de N. Diferența era probabil în sol!
Dar, chiar dacă au fost făcute analizele de sol, azotul a fost măsurat numai pe adâncimea de 0- 20 (30 cm). Poate că acest lucru nu îngrijorează pe mulți, pentru că este vorba de o cultură cultivată pe numai 23.400 ha, dar aceeași situație se întâlnește pe milioane hectare cultivate cu plante de câmp.
Despre acest subiect într-o postare viitoare!